Primarul comunei hunedorene Burjuc, Gabriel Barha, a murit în spital după ce s-a infectat cu Covid 19. a fost al doilea primar din județul Hunedoara decedat după o astfel de infecție.
A murit primarul comunei Burjuc, Gabriel Bartha, după ce fusese infectat cu Covid 19. „Cu adânc regret, am primit vestea dispariției fulgerătoare a bunului coleg și prieten Gabriel Bartha, primarul comunei Burjuc. Un om tânăr, un coleg extraordinar, muncitor și responsabil a plecat prea devreme dintre noi. Cu toții am sperat într-o minune, am sperat că va depăși momentul dificil și se va externa curând din spital, după ce fusese infectat cu noul coronavirus”,a anunțat Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara.
În luna noiembrie 2020, și Adrian Mihai Claudiu Cordoş, primarul comunei Sarmizegetusa, a murit, în secţia de Anestezie – Terapie Intensivă a Spitalului municipal Hunedoara, după ce s-a infectat cu SARS-COV-2. Primarul a decedat la două zile după ce împlinise 52 de ani.
comentarii