Au fost reluate căutările tânărului de 24 de ani, dispărut duminică în apele Lacului Cinciș. Pompierii hunedoreni sunt sprijiniți de scafandrii de la ISU Mehedinți.
Căutările tânărului dispărut duminică dimineață în apele Lacului Cinciș au fost reluate de ofițerii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara. Pompierii sunt sprijiniți în acțiunile lor de scafandrii de la ISU Mehedinți. Căutările sunt dificile, pentru că vizibilitatea în adâncurile Lacului Cinciș este extrem de redusă.
Duminică, un apel la 112 care anunța că tânărul aflat la scăldat a dispărut în apă a declanșat alerta în structurile de intervenţie ale Detaşamentului Hunedoara. „Informaţiile preliminare arată că bărbatul înota în lacul Cinciş şi la un moment dat a fost zărit dispărând sub apă de doi tineri ce se aflau pe o saltea în apropiere”, informa Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.
Leave a Reply