Afacerist acuzat de DNA că a obținut ilegal fonduri UE, într-o anchetă privind modernizarea DJ 687 Hunedoara – Călan

Afacerist acuzat de DNA că a obținut ilegal fonduri UE, într-o anchetă privind modernizarea DJ 687 Hunedoara – Călan: Cornel Stanichievici, administratorul unei societăţi comerciale, a fost trimis în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba Iulia, pentru obţinerea ilegală a fondurilor europene, în urma unei anchete care vizează lucrările de modernizare a şoselei Hunedoara – Călan.

Omul de afaceri este acuzat de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, săvârşită în forma participaţiei improprii.

„În contextul proiectului „Modernizarea DJ 687 Sântuhalm-Hunedoara-Călan” finanţat din fonduri europene, la sfârşitul anului 2017, a fost desfăşurată procedura de atribuire a unuia dintre contracte vizând elaborarea documentaţiei tehnico-economice şi lucrări deviere reţea electrică pentru unul dintre tronsoane (km 13+050 – km 22+791). După analizarea ofertelor depuse în cadrul licitaţiei, a fost declarată câştigătoare oferta unei asocieri de firme din care făcea parte şi SC Solar Engineering SRL. Pentru dovedirea experienţei necesare, în numele SC Solar Engineering SRL, omul de afaceri inculpat în prezenta cauză, ar fi întocmit, semnat şi depus mai multe documente false: contract de prestări servicii, declaraţie privind lista principalelor prestări de servicii în ultimii 3 ani etc.”, arată procurorii DNA.

Societatea comercială şi administratorul ei sunt acuzaţi că ar fi obţinut astfel, pe nedrept 738.878 lei. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 724.101 lei, iar dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Hunedoara cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.