Se împlinește o lună de când Termocentrala Mintia a fost oprită, în lipsa cărbunelui din Valea Jiului – atătau reprezentanții Complexului Energetic Hunedoara.
De joi, 4 martie, peste 4.000 de locuinţe şi clădiri publice din Deva, printre care 11 unităţi de învăţământ, racordate la reţeaua alimentată cu agent termic prin Termocentrala Mintia, au rămas fără apă caldă şi căldură.
Peste 20.000 de localnici din Deva au fost afectați de blocajul de la termocentrala aflată în vecinătatea municipiului, iar peste 4.000 de elevi au fost nevoiţi să rămână acasă şi să participe la cursuri on-line, cele mai multe şcoli şi licee fiind închise în lipsa agentului termic. Unii localnici au relatat că s-au obișnuit să aibă zilnic aragazele ocupate de oale mari în care își încălzesc apa și folosesc radiatoare și calorifere electrice pentru a alunga frigul de peste noapte. Nu știu însă cât timp vor mai avea de suportat situația dificilă în care se află.
În luna martie, mai multe acțiuni de protest au avut loc la Deva, în care oamenii au reclamat lipsa de soluții la criza creată de oprirea termocentralei. Mitingurile au fost organizate de Sindicatul „Solidaritatea”, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, iar printre participanţi s-au aflat angajaţi ai termocentralei. Nemulțumirile localnicilor nu și-au găsit însă rezolvarea, chiar dacă la câteva zile de la blocaj, reprezentanții Prefecturii Hunedoara și ai Complexului Energetic Hunedoara anunțau că până la sfârșitul lunii martie, termocentrala va fi repusă în funcțiune.
„În raportul prezentat prefectului judeţului Hunedoara se precizează că reluarea distribuirii agentului termic pentru municipiul Deva poate avea loc la sfârşitul lunii martie, în funcţie atît de plata datoriilor CEH către distribuitorul de gaze naturale şi către transportatorul cărbunelui pe calea ferată cât şi de cantitatea de cărbune extras de la minele funcţionale din Valea Jiului”, se arăta în comunicatul transmis în 10 martie de Prefectura Judeţului Hunedoara. Furnizarea agentului termic nu a mai fost reluată, iar condiţiile precizate în comunicatul transmis de Prefectura Judeţului Hunedoara nu au fost îndeplinite până în prezent.
Conducerea CEH a avansat un nou termen pentru reluarea producției la Termocentrala Mintia, luna aprilie, însă doar cu condiția achitării unor datorii și garanții către furnizori. În ce privește furnizarea agentului termic în Deva, primarul municipiului Florin Oancea, le-a transmis localnicilor care mai depind de sistemul centralizat alimentat de Termocentrala Mintia, că ar fi timpul să își achiziționeze propriile centrale termice de apartament. Mulți dintre ei nu își permit o asemenea investiție. Unitățile școlare din Deva vor fi dotate în acest an cu centrale termice proprii, pe gaz, pe cheltuiala municipalității, mai preciza primarul.
Soarta Termocentralei Mintia rămâne incertă, deși energeticienii susțin că ea este profitabilă, dacă este gestionată corect. „Este o situaţie pe care nu o putem tolera. Dacă la început am văzut că era vorba de lipsa de cărbune, ne-am dat seama pe parcurs că se încearcă, de fapt, dărâmarea Termocentralei Mintia şi predarea ei către un investitor privat. Termocentrala Mintia este viabilă. Avem proiecte pe următorii trei ani care arată că putem funcţiona pe profit, cu condiţia să ne despărţim de partea minieră. A fost un fiasco încercarea de a se ascunde subvenţia pe cărbune, care să fie acoperită din profitul unei termocentrale”, susţine Cristian Iştoc, liderul de sindicat de la „Solidaritatea”.
Foto: zhd.ro
- Semnal de alarmă tras de Vladimir Brilinsky, omul care a avut în grijă Sarmizegetusa Regia
- Procesul controversatelor retrocedări din Retezat continuă la tribunal
- Exploatarea de la Rovina. Cât de bogat este zăcământul de aur și cupru
- (VIDEO) Protest la Lupeni, după blocarea minerilor în subteran. Senatoarea Șoșoacă – baie de mulțime
- Cum va arăta Piața Unirii din Deva, după reabilitare
comentarii