Termocentrala Mintia nu va mai fi pornită, susține primarul Devei

Termocentrala Mintia nu va mai fi pornită, susține primarul Devei. „Vă spun adevărul. Din toate sursele pe care le am, șansele ca Termocentrala Mintia să mai pornească în perioada următoare sunt zero. N-au aviz de mediu, n-au bani pentru stocurile de cărbune, n-au bani pentru a plăti transportul CFR al cărbunelui din Valea Jiului până la Mintia. Cum să pornească, atunci cînd cantitatea minim de cărbune zilnică de cărbune necesară este de 1.700 de tone, respectiv 33 – 34 de vagoane?”, a declarat, luni, primarul Florin Oancea.

Primarul Devei susține că 20 la sută din populația municipiului este afectată de lipsa apei calde și a căldurii, însă până în toamna acestui an, situația va fi rezolvată. Între timp, municipalitatea nu va mai achita subvențiile către Termocentrala Mintia, privind acoperirea diferenței de preț la energia termică livrată populației, subvenții care anul trecut s-au ridicat la 1,2 milioane de euro, adaugă acesta.

„Tot ce ține de mine, ca primar, am făcut. Când mi-am dat seama că nu mai există viabilitate, i-am îndemnat pe deveni să își cumpere centrale pe gaz. În paralel, tot ceea ce înseamnă instituțiile de învățământ, grădinițe, creșe, școli, în bugetul pe 2021, care se va aproba în această lună, am prevăzut toate sumele de bani pentru a cumpăra aceste centrale pentru clădirile respective. Sumele sunt foarte mari, undeva la șase milioane de euro, dar câțiva pași sunt făcuți, iar eu cred că până în luna octombrie toate unitățile de învățământ vor avea apă caldă și căldură”, susține Florin Oancea.

În luna aprilie vor fi alocate și sume de bani pentru sprijinirea familiilor defavorizate care nu își pot permite achiziția centralelor termice, a mai precizat acesta. Fondurile pentru dotarea clădirilor publice cu centrale pe gaz vor fi asigurate din bugetul local, susținut prin împrumuturi. În prezent, gradul de îndatorare al Devei este de 11 la sută, iar administrația locală se poate împrumuta până la un grad de îndatorare de 30 la sută, a mai precizat primarul.

comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.