Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara a informat că, urmare a verificărilor efectuare privind evenimentul privat ce a avut loc marţi, în interiorul unui imobil din municipiul Hunedoara, poliţiştii au aplicat, până în prezent, 32 de sancţiuni contraventionale în baza Legii 55/2020, în valoare totală de 16.000 lei.
„În acest caz, poliţiştii continuă verificările în vederea identificării tuturor persoanelor care au participat la respectivul eveniment privat (o parte dintre aceştia fiind minori). Totodată, în cauză a fost întocmit dosar penal şi se vor efectua cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.
Marți seara, zeci de poliţişti, jandarmi şi ofiţeri ai Serviciului de Acţiuni Speciale, din judeţul Hunedoara, au descins, marţi seara, în „cartierul palatelor cu turnuleţe”, unde, potrivit martorilor, avea loc un eveniment privat (pomană) în familia unui localnic.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Hunedoara s-au sesizat din oficiu cu privire la înregistrările video postate in mediul on line, privind desfăşurarea unui eveniment privat în interiorul unui mobil la care participau un număr mare de persoane. Forţele de ordine din care au făcut parte poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Hunedoara, Serviciului Acţiuni Speciale şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara, s-au deplasat la imobilul situat în municipiul Hunedoara, unde se desfăşura evenimentul privat, ocazie cu care au constatat că în curtea si incinta acestuia se aflau un număr de aproximativ 80 de persoane. În urma legitimărilor efectuate si a imaginilor, urmează să fie identificate toate persoanele participante la acest eveniment şi să fie aplicate măsurile legale de sancţionare contravenţională a acestora, conform Legii nr. 55/2020”, a informat Carla Strujan, reprezentanta Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.
Foto: Ziarul Hunedoreanului
- Crima neelucidată de 15 ani, ascunsă de apele Lacului Cozia
- (VIDEO) Polițiștii, jandarmii și „mascații” au descins în cartierul palatelor cu turnulețe din Hunedoara
- (VIDEO) Noile poduri feroviare peste Mureș, în șantier de aproape trei ani
comentarii