Lucrările de modernizare a infrastructurii feroviare în zona Gării Devei au demarat la începutul anului 2018, când barăcile de peste linii, aflate în vecinătatea staţiei CFR şi locuite de mai multe familii nevoiaşe, au fost evacuate pentru a face loc organizării de şantier.
În 2021, la sfârşit de martie, după trei ani de la începerea proiectului, zona gării are o nouă înfăţişare. Construcţia celor trei peroane noi se apropiere de final. Peronul 3 a fost amenajat în 2020, iar în prezent muncitorii se ocupă de asfaltarea peroanelor 1 şi 2. Pasarela metalică montată încă din toamna anului trecut în dreptul clădirii staţiei CFR nu poate fi încă utilizată, în aşteptarea finalizării lucrărilor la peroane.
Alte două pasarele se află în şantier la extremităţile staţiei CFR: pasarela cap X situată la trecerea la nivel cu strada Hărăului şi pasarela relocată în zona străzii Mureşului, cu descărcarea peste Calea Zarandului. Clădirile staţiei CFR vor fi, de asemenea, reabilitate. Unele anexe se se află în şantier, însă lucrările la clădirea de călători nu au demarat.
Lucrările de modernizare a infrastructurii feroviare în perimetrul staţiei CFR Deva şi a gării municipiului au loc în cadrul proiectului de modernizare a sectorului de cale ferată Simeria – Gurasada, în lungime de 40,8 kilometri.
Contractul în valoare de 2,63 miliarde de lei a fost semnat cu Compania Naţională „CFR” la 30 august 2017, cu Asocierea FCC – Astaldi – Contratas y Ventas, iar ordinul de începere al lucrărilor a fost dat în 3 octombrie 2017. Termenul estimat de finalizare a investiţiei este anul 2022, iar pe noul tronson feroviar trenurile de călător vor putea atinge viteze de 160 de kilometri pe oră, iar cele de marfă vor putea circula cu până la 120 de kilometri pe oră.
comentarii