Liberalii din judeţul Hunedoara acuză conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara că lansează informaţii nereale în rândul dascălilor cu privire la plata salariilor către aceştia. Într-o conferinţă de presă, susţinută vineri, la Deva, preşedintele PNL Hunedoara, deputatul Lucian Heiuş, a cerut demisia urgentă a inspectorului şcolar general.
„Doamna Maria Ștefănie a lansat panică în școli, invocând faptul că din cauza Guvernului Orban nu pot să-și primească profesorii banii. Mai mult de atât, în școli din Brad salariile au fost date în proporție de 70 și 80 la sută. Ce face Maria Ștefănie nu are legătură cu educația și cu învățământul!”, a declarat liderul PNL Hunedoara.
Ce spune conducerea IŞJ Hunedoara?
De cealaltă parte, conducerea IŞJ Hunedoara a reacţionat, la scurt timp, şi a transmis un comunicat de presă în care susţine că Ministerul Educaţiei nu a alocat suficiente fonduri pentru plata integrală a salariilor angajaţilor din sistem. „În luna octombrie 2019, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara a solicitat Ministerului Educației Naționale deschiderea de credite bugetare aferente lunii noiembrie 2019 pentru plata cheltuielilor de personal, suma solicitată fiind de 33.425.783 lei.
În data de 8 noiembrie, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara a primit creditele pentru cheltuieli de personal în valoare de 30.569.828 lei, reprezentând doar 91,45 la sută din necesarul de fonduri. Situații similare se regăsesc în toate județele țării. La nivelul județului Hunedoara, două unități de învățământ din municipiul Brad, au decis (în consiliile de administrație) să acorde parțial salariile nete”, arată conducerea instituţiei în respectivul comunicat de presă.
În acelaşi document, oficialii Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara mai spun că, s-a solicitat Ministerului Educației și Cercetării suplimentarea fondurilor necesare pentru asigurarea plății integrale a cheltuielilor de personal, menționând că „bugetul unităților de învățământ este fundamentat pe baza costului standard/elev/preșcolar, începând cu anul 2013, conform HG 72/2013, actualizat prin HG 169/2019, fapt ce generează neîncadrarea în buget a unor unități de învățământ, mai ales din mediul rural, unde numărul de elevi este redus”.
Alţi doi şefi de instituţii, chemaţi să îşi depună urgent demisia
În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, preşedintele PNL Hunedoara a mai cerut demisia urgentă a altor doi şefi. Este vorba despre managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie din Geoagiu, Mirela Popescu, şi directorul Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Samuel Dioane. „Doamna Mirela Popescu le spune angajaților că nu primesc bani de la Guvernul liberal, pentru a se face plata salariilor. O mare minciună! Bani sunt, salariile se pot plăti, dar este o propagandă marca PSD!
Samuel Dioane dă dovadă de incompetență! A dus CEH la insolvenţă. Dacă nu intervenea primarul Oancea, municipiul Deva rămânea fără căldură și apă caldă”, a mai spus deputatul Lucian Heiuş, preşedintele PNL Hunedoara.
Articol preluat de pe servuspress.ro
Leave a Reply