Minerii de la Exploatarea Minieră Lupeni au continuat protestul, aproape 100 dintre ei rămânând blocaţi în subteran şi sâmbătă dimineaţă, susţin reprezentanţii acestora. Lor li s-au alăturat şi colegi de la mina Vulcan, strânşi în faţa sediului minei Lupeni.
„La Lupeni protestele continuă. Acum am venit de la băieţii care sunt blocaţi în subteran. Mi-au transmis una şi clară: ei nu vor înceta greva, nu vor înceta protestul, până nu li se vor da drepturile care sunt trecute în contractul colectiv de muncă. Avem alături câţiva băieţi de la Mina Vulcan, care au rămas aici peste noapte. Continuăm protestul pentru că nu avem nicio decizie de la Guvern. Vor să spargă tot ce este aici, tot ce am muncit de marţi, noi şi colegii noştri din subteran”, spune Marius Miron, reprezentant al protestatarilor, într-o transmisiune în direct, pe Facebook.
Acesta susţine că unii dintre minerii din Lupeni au ajuns într-o situaţie dramatică după zilele petrecute în mină. „Dimineaţă m-am întâlnit cu unul dintre ei. I-a dat sângele pe nas, tremura, de două zile, a spus că are diaree. A ieşit afară. Şi-au luat săracii o plasă de medicamente. Minerii nu mai au voci, pentru că aerul din subteran nu este ca şi cel de afară. Ei mi-au spus în felul următor: să transmit că nu mai ies afară dacă li se face rău, că vor ieşi doar scoşi de salvatori. Minerii nu vor ieşi din mină până când aici va veni ori domnul prim-ministru, ori ministrul Energiei”, afirmă Marius Miron.
Protestul minerilor de la Livezeni, s-a încheiat, potrivit presei locale din Valea Jiului. În schimb, la Lupeni, reprezentanţi ai minerilor i-au chemat, sâmbătă, pe ortacii lor să li se alăture protestului.
Vineri seara, s-a încercat o diversiune pentru a opri greva minerilor, susţine un miner de la Exploatarea Minieră Vulcan, prezent sâmbătă în faţa sediului Minei Lupeni. „S-a reuşit spargerea grevei ortacilor de la E.M. Livezeni, cu tot felul de lucruri mincinoase. Au încercat şi pe noi aseară să ne dezbine, pentru a ne face să renunţăm la protest şi să predăm lămpile – acest lucru însemnând că renunţăm la grevă. Noi suntem minţiţi din martie anul trecut. Nu se dau restanţele de la tichetele de masă, nu se dau banii de transport şi de căldură. Atât am cerut, nu am cerut măriri de salariu şi nu am cerut nimic în plus. Vrem doar să ni se respecte drepturile din contractul colectiv de muncă”, declară un miner de la Vulcan.
Vineri, prefectul judeţului Hunedoara, Călin Marian, a transmis un comunicat de presă în care susţine că Guvernul României a găsit soluţii concrete pentru a putea fi plătite salariile în cadrul C.E.H. Hunedoara. „Astfel, în şedinţa de Guvern din data de 18 februarie 2021 a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, un pas extrem de important pentru rezolvarea problemelor salariale. Este regretabilă situaţia în care s-a ajuns din cauza lipsei fondurilor financiare pentru plata angajaţilor Complexului Energetic Hunedoara. Este nevoie acum de linişte şi calm. Aşa cum s-a stabilit cu reprezentanţii minerilor din Valea Jiului, până la sfârşitul săptămânii viitoare vor fi plătite salariile restante”, a informat prefectul Călin Marian.
De miercuri, seara, peste 90 de mineri de la Exploatarea Minieră Lupeni au rămas blocaţi în subteranul minei, pentru a protesta, nemulţumiţi de faptul că nu au primit salariile pe luna ianuarie, care trebuiau să le fie virate în 15 februarie. În noaptea de miercuri spre joi, oamenii au oprit lucrul, iar joi dimineaţă, la finalul programului, au refuzat să mai iasă din mină. Minerii nu vor să mai aştepte până la sfârşitul lunii februarie, pentru a-şi primi salariile. Tot miercuri, de dimineaţă, angajaţii Exploatării Miniere Livezeni au refuzat intrarea în şut pentru câteva ore. Angajaţii de la Livezeni au încetat protestul, după ce în Valea Jiului s-a deplasat prefectul judeţului Hunedoara, Călin Marian, care i-a asigurat că până la sfârşitul lunii februarie îşi vor primi drepturile restante.
comentarii