În trecut, călătorii care se apropiau de halta Blooming puteau vedea de aproape uzinele uriaşe ale combinatui (Oţelăria şi Laminorul) şi munţii de zgură de pe celălalt mal al Cernei. La poalele haldelor de steril şi pământ, un teren a fost rezervat de comunitate pentru amenajarea a sute de coteţe şi mici grădini. Oamenii au numit zona „Aleea Porcilor”.
Dumitra Pogan (78 de ani) locuieşte în cea mai mare parte a timpului într-un bordei de la capătul Aleii Porcilor, din Hunedoara, străduţa care se opreşte la poalele haldei de zgură, în dreptul unui pod şubred din beton. În fiecare dimineaţă, pensionara se trezeşte în zgomotele Laminorului din apropiere. În trecut, o alarma şi şuieratul trenurilor, însă calea ferată nefolosită de trei ani s-a cufundat în linişte.
Dumitra, rămasă de 30 de ani fără soţul – fost muncitor în combinat – , s-a obişnuit cu viaţa în bordeiul de la marginea Hunedoarei, deşi spune că are o locuinţă şi în oraş. Trăieşte liniştită la lumina unei lămpi, se încălzeşte cu lemne şi foloseşte apa dintr-un robinet aflat pe Aleea Porcilor. Creşte câteva animale, însă cel mai drag îi este de câinele său, Cuciu, pe care l-a găsit aici şi s-a ataşat de ea şi de capra sa, care urmează să fete, prietena cea mai bună a câinelui.
„În zona aceasta de pe malul Cernei în trecut erau coteţele şi grădinile oamenilor, mai îngrijite şi mai numeroase decât sunt acum. Apoi, când combinatul nu a mai mers şi lumea a început să fure şi să caute fier pe haldele de aici, au ajuns pe malul Cernei mai multe familii care trăiau din ce luau de pe haldă. Nu a mai mers nici cu fierul, nici cu halda de zgură, dar oamenii au rămas aici şi şi-au ridicat încet, încet bordeie, răsfirate pe malul Cernei. Cresc animale, îşi dau copii la şcoală, încearcă să ducă o viaţă normală”, a povestit femeia.
În ultimii ani, numărul furturilor din combinat și al căutătorilor de fier vechi s-a diminuat. Nici platforma industrială nu mai este ce a fost. În schimb, în vecinătatea fostelor ei terenuri, pe malul râului, au apărut tot mai multe barăci şi construcţii improvizate, în care familiile nevoiaşe şi-au găsit adăpost. Locuinţele lipsite de confort au devenit cămine pentru părinţi cu numeroşi copii, pentru familii de romi, dar şi pentru bătrâni. Câteva haite de câini s-au aciuiat şi ele în împrejurimi, astfel că locul nu este recomandat plimbărilor nocturne. Dumitra este însă mulţumită de adăpostul său şi găseşte puterea de a zâmbi.
comentarii