Cum schimbăm furnizorul / contractul de energie electrică? Ia atitudine! Fii informat! Ai grijă ce semnezi! Nu te lasă păcălit!

  • Începând cu data de 1 ianuarie 2021, piața de energie electrică pentru clienții casnici s-a liberalizat. ANRE recomandă clienților casnici încheierea unui contract în piața concurențială cu oricare furnizor de energie electrică licențiat;
  • Procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică este gratuit și nu implică modificări de ordin tehnic;
  • În derularea procesului de schimbare a furnizorului nu există niciun risc de deconectare;
  • În scopul încheierii unui nou contract de furnizare a energiei electrice trebuie să luați legătura cu orice furnizor de energie electrică, să alegeți cea mai bună ofertă accesând „Comparatorul de oferte-tip” de pe site-ul ANRE sau să așteptați acasă o informare privind procesul de liberalizare, precum și un Formular de selecție ofertă de la furnizorul actual;
  • Până la data încheierii noului contract, dar nu mai târziu de 30 iunie 2021, clienții casnici vor primi din partea furnizorului actual o reducere comercială care să acopere diferența dintre prețul din oferta de serviciu universal aplicabilă în primul semestru al anului 2021 și prețul din oferta concurențială cu valoarea cea mai mică la data de 20 ianuarie 2021;
  • Formularul de selecție ofertă transmis de furnizorul actual conține oferta concurențială cu valoarea cea mai mică, o ofertă concurențială alternativă și oferta de serviciu universal, oferte aplicabile în semestrul I 2021, precum și valoarea reducerii comerciale acordate și perioada de aplicare;
  • Pentru încheierea unui contract nou cu actualul furnizor nu mai este necesară deplasarea la sediile centrelor de relații cu publicul ale furnizorului;
  •  Prin completarea acestui Formular de selecție ofertă clientul poate alege direct oferta concurențială din cele două propuse, iar transmiterea formularului prin selecția unei oferte constituie acordul de contractare și, implicit, obligația contractuală pentru ambele părți;
  • Furnizorul are obligația ca, după cel puțin 5 zile de la data primirii Formularului de selecție ofertă completat, să transmită clientului final, odată cu prima factură, o copie a contractului de furnizare semnat;
  • Nu există un termen limită pentru a trece în piața concurențială. Toţi clienţii casnici au dreptul oricând să îşi schimbe furnizorul/contractul de energie electrică în termen de 21 de zile calendaristice de la data solicitării.

InfoCons a lansat numărul 021-9615 număr cu tarif normal în rețeaua Telekom, apelabil din toate rețelele, numar dedicat consumatorilor care intampina o problema in schimbarea furnizorului de energie electrica. La acest număr consumatorii pot solicita consiliere, informare și  pot depune o sesizare în domeniul protecției consumatorilor.

Mișcarea de Protecția consumatorilor –  este alături de cei care doresc să isi schimbe furnizorul de energie electrica pe piata concurentiala.

Consumatorii care doresc incheierea unui nou contract sau au incheiat deja un contract de furnizarea a energiei electrice pot apăra drepturile și pot lua atitudine când acestea le-au fost încălcate sau nu au fost respectate.

Dacă aceștia au o problema legată de protecția consumatorilor pot apela la numarul destinat acestui Proiect și pot solicita informații utile.

Toți consumatorii care intâmpină probleme sau au nevoie de consiliere în acest domeniu pot accesa totodată și numărul de telefon pentru mesaj prin Whatsapp: 0732.008.969, direct la adresa de e-mail: juridic@infocons.ro sau în scris la C.P 38, O.P. 53 sector 4, București.

Înainte de semnarea unu nou contract consumatorii trebuie sa fie atenti la:

–          pretul energiei electrice, fix sau variabil, inclus în pretul de furnizare;

–          facturarea unei componente fixe stabilita în lei/zi sau lei/luna;

–          perioada pentru care urmeaza a se aplica pretul mentionat în oferta;

–          perioada pentru care urmeaza a se încheia respectivul contract;

–          comisioane de încetare a contractului înainte de ajungerea la termen a acestuia;

–          termenele, modalitatile si conditiile privind plata facturilor;

–          modalitati de transmitere a facturii si a documentelor anexate acesteia;

–          drepturile si obligatiile partilor;

–          conditiile privind reînnoirea/prelungirea/rezilierea/ denuntarea unilaterala anticipata a contractului de furnizare;

–          garantiile solicitate, dupa caz.

“ Suntem racordati la curent, adica energie electrica. Pare a fi un atribut de normalitate in secolul nostru, cu toate ca de multe ori si in multe localitati, mai ales cele rurale calitatea este foarte slaba, intreruperi frecvente, fluctuatii, dar din pacate inca multe localitati sau parti mici din localitati, au energie la o calitate mai slaba sau nu au energie electrica, si sunt inca in secolele trecute utilizind lampa.

Dar totusi pentru cei care au energie electrica si un contract de furnizare, oare este un contract citit ? Inteles ? Primim facturi, dar le intelegem ? Stim ce citim, si de ce platim cat platim ? Ne cunoastem obligatiile si drepturile de consumatori de energie electrica? Stim ca exista pe piata mai multe companii diferite de la care putem cumpara energie electrica ? Ca exista concurenta ? Exact ca si la telefonia mobila si fixa !

In 1990 era un singur furnizor de telefonie, astazi este o concurenta acerba, multe compani care ne ofera astfel de servicii si la fel este si in domeniul energiei electrice in anul 2016, este primul an in care pe piata de publicitate au aparut anunturi, clipuri video, la tv, radio, panotaj, ofertele companiilor de energie electrica.

Deci, nu uita:

1)     poti sa ti schimbi compania cu care ai contract

2)     citeste contractul

3)     ai grija ce cumperi si la ce pret

4)     ai drepturi

5)     ai si obligatii

6)     fii informat “

Sorin Mierlea – Presedinte InfoCons