TOP 3 ȚINUTE COOL PENTRU BIROU ATUNCI CÂND EȘTI ÎN CRIZĂ DE TIMP ȘI IDEI!

Te afli într-una dintre acele zile în care te-ai trezit foarte târziu și pur și simplu nu poți decide cum să te mai imbraci pentru serviciu? Nu intra în panică, i se întâmplă oricui! Poți găsi cu multă ușurință o soluție rapidă pentru o ținută vestimentară perfectă pentru orele de la birou. La locul de muncă trebuie să te simți confortabil, așadar trebuie să alegi haine lejere, practice și încălțăminte comodă.

Iată câteva idei de ținute casual office, numai bune pentru zilele în care inspirația în ceea ce privește modul în care ar trebui să te îmbraci te-a abandonat în totalitate:

  1. Fusta lungă și tricoul

Este o idee de ținută potrivită într-un mediu corporate, acolo unde nu trebuie să fii îmbrăcată nici prea formal, dar nici prea sport. Pentru zilele în care ești în pană de idei, scoate cea mai la îndemână fustă lungă din șifonier și completeaz-o cu un tricou sau cu o bluză cu mâneci lungi (dacă este mai frig afară). Ca accesorii, la fusta lungă merge de minune un ceas finuț și o pereche de cercei micuți. La capitolul încălțăminte ai neapărat nevoie de o pereche confortabilă de botine. Acestea merg la fix cu fustele lungi, dar și cu jeanșii sau pantalonii din stofă. Dacă nu ai astfel de încălțări, trebuie neapărat să faci rost de ele, deoarece sunt la mare modă în acest sezon! Numeroasele perechi de botine de pe site-ul Reverse, de exemplu, sunt disponibile în atât de multe modele și culori, încât o să-ți dorești să-ți iei mai multe perechi.

  1. Jeanșii și sacoul

Nu există nicio opțiune mai rapidă și mai bună decât această combinație. Chiar dacă ai mai fost și ieri la birou în jeanși, acum îi poți accesoriza cu alte articole vestimentare – un tricou, o bluză, o helancă și un sacou. Sacoul va da o notă elegantă ținutei, cât blugii păstrează acel aer cool al vestimentației. În acest caz, te poți încălța cu o pereche de ghete sau cu pantofi mai sport. Și aici se potrivesc la perfecție botinele de care vorbeam mai devreme. Jeanșii și sacoul merg cu un ceas de dimensiuni mari sau cu o brățară ceva mai elegantă.

  1. Pantalonii din stofă și cardiganul

La birou ai nevoie de haine practice, așadar combinația dintre pantaloni din stofă și un tricou sau o bluză mai subțire și un cardigan este perfectă în această situație. Avantajul cardiganului este că-l poți da foarte ușor jos dacă ți se face cald și îți asigură acel aer rafinat de care ai nevoie într-un mediu business. Te poți folosi și de câteva accesorii vestimentare pentru un look inedit – o broșă atipică, un colier supradimensionat sau o brățară mare. Nu uita că dacă alegi accesorii foarte mari, ele trebuie purtate exclusiv singure – niciodată brățara mare nu va fi purtată împreună cu acel colier supradimensionat. Pe lângă acestea, cu o pereche de ghete casual sau de botine, ținuta ta va fi completă și perfectă pentru o zi de succes la birou.

Gata, s-a rezolvat problema! Ai găsit hainele potrivite, știi cum să le combini și cum să le accesorizezi, iar acum nu-ți mai rămâne decât să-ți chemi un taxi și să te gândești la o scuză isteață pentru întârziatul la birou!

sursa foto: shutterstock.com

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.