Părintele Sebastian şi „egoismul” care face mult bine

Mulţi dintre noi, deşi nu ne dăm seama, atunci când facem un act caritabil nu îl facem din altruism, ci din egoism. De fapt facem acel gest din dorinţa (egocentrică, până la urmă) de a simţi noi mai bine că am făcut un lucru bun, că am ajutat pe cineva aflat în mare nevoie. Acest fel de „egoism” îl trage înainte de ani buni pe părintele Sebastian Vândalac, omul care a reuşit, practic, din nimic să creeze un centru pentru copiii nevoiaşi din comuna Pui, iar acum se străduieşte, ajutat şi de Episcopia Devei şi Hunedoarei, să repete isprava la Săuleşti.

Părintele Sebastian Vândalac (37 de ani) s-a născut la Uricani, dar a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă de la Arad. Cinci ani a fost profesor de religie, filosofie şi logică în Arad. Apoi, în 2013, a primit în grijă parohia ortodoxă din comuna Pui. Înainte de a ajunge aici şi-a dat seama că rolul unui preot nu se rezumă la a ţine slujbele în biserică şi… cam atât. A reuşit să mobilizeze comunitatea locală într-un fel în care nimeni n-a mai făcut-o. Mai întâi a fost vorba despre repararea bisericii. Apoi a reuşit să creeze centru de zi pentru copii, de fapt un program „after-school”, în comună, la care beneficiau de masă, sprijin la teme şi activităţi distractiv-educative 25 de copii din zonă. Prin 2014 şi-a pus în gând să ridice un centru familial care găzduieşte şi acum 12 copii, îngrijiţi de 7 angajaţi. „La Pui a mers mai repede decât ne aşteptam. Am făcut un parteneriat cu Primăria comunei şi, noi, biserica ne-am ocupat de multe treburi care erau de rezolvat. Ne-a ajutat mult şi Primăria. Totuşi, la început, credeam că vom avea clădirea cu demisol, parter, etaj şi mansardă ridicată «la roşu» doar în vreo cinci ani. În doi ani a fost gata. Nu ne-am gândit c-o să se întâmple o asemenea minune. Dar, de exemplu, un singur om, cu mâna lui, ne-a făcut toată mobila, sau au fost donaţii fel de fel, unele mai consistente, altele mai mici, dar fiecare cu importanţa ei”, povesteşte părintele. În paralel, tot la Pui, a înfiinţat Asociaţia „Zâmbim Copiilor Noştri” prin care a reuşit să-şi ducă la bun sfârşit şi proiectele, mari şi mici. „Of, a fost frumos la Pui. Am înfiinţat acolo şi un cor de copii cu care am mers ani la rând prin ţară. Organizam ieşiri la iarbă verde cu părinţii şi copiii, mergeam în tabere…”. Se simte că-i este dor de comunitatea din Pui, dar el însuşi îşi dă seama că dragul cu care vorbeşte despre oamenii şi locurile de acolo îl dă de gol şi se „redresează”: „Am venit la Deva la propunerea Prasfinţitului (Episcopul Devei şi Hunedoarei – Gurie – n.red.), pentru că Episcopia, se vede deja acest lucru, se implică în probleme sociale şi am dorit să contribui şi eu, cu ce pot şi cum pot”.

De la o minune la alta

În casa „Sfântul Stelian” din Pui sunt şi acum crescuţi 10 copiii. Şase dintr-o familie, alţi patru din altă familie. Transformarea lor încă de după primele luni de găzduire i-a umplut părintelui Sebastian sufletul de fericire: „Să-i vezi cum la început nici nu ştiu să ţină o lingură în mână, sau cum îşi ascund mâncarea prin dulapuri de teamă că a doua zi n-or să mai aibă, apoi, după câteva luni, să-i vezi cum devin copii normali, care ştiu să se poarte, să salute, să scrie, să citească e minunat”. Părintele Sebastian slujeşte acum la Parohia Sfântul Mina X (biserica din incinta IPJ Hunedoara). Când nu e la slujbă e tot la slujbă. Aleargă după donaţii până seara târziu. Asta deşi are acasă o soţie şi trei fiice. „Am mare noroc cu preoteasa mea, Oana, care se ocupă de cele trei fiice minunate ale noastre şi care mă susţine să fac ce trebuie făcut. Dar să ştiţi că şi în spatele unui preot despre care se spune că este «mare» se spune că se află tot timpul o preoteasă şi mai «mare»”. Din 2017 încoace s-a apucat de ridicat o nouă casă. Tot pentru cei mici şi fără de … casă. Şi de data aceasta a beneficiat de ajutorul important al Episcopiei Devei şi Hunedoarei. A cumpărat o casă veche pe care a extins-o astfel încât să ajungă la o suprafaţă totală de 530 de metri pătraţi şi să poată găzdui 15 copii. Acum e la stadiul finisajelor interioare. „De data asta am făcut şi trei camere în plus pentru că ştiam, din experienţa de la Pui, că e nevoie de ele.  Două să aibă copiii unde să înveţe şi să-şi facă temele în linişte şi una în care se află televizorul”.

„Haiducul” purtat pe braţe de Dumnezeu

Când este întrebat cum a reuşit cu toate proiectele sale de până acum, părintele Sebastian spune simplu şi direct: „Eu sunt un haiduc. Mă duc şi cer de la cei care au ca să dau la cei care nu au. Şi mă duc o dată, de două ori, de cinci ori. Unii, când mă văd, îmi spun «Părinte, tu chiar vrei să ne bagi în Rai cu forţa». Pe de altă parte, mai ales în ultimii nouă ani, de când sunt preot, pe mine simt că Dumnezeu m-a purtat pe braţe. Când se ivea o problemă, nu trecea mult şi apărea şi omul potrivit care să ne ajute să o rezolvăm. Mereu a fost aşa, până acum şi sper să fie şi de-acum înainte pentru că noi, dacă începem un proiect cum e cel cu casa familială de la Săuleşti, trebuie să fim absolut siguri că avem cu ce-l menţine ani mulţi la rând. Nu ne putem bate joc de copii şi nu vom face asta”. De fapt, părintele Sebastian nu concepe ca micuţii găzduiţi într-o casă familială înfiinţată cu aportul Episcopiei şi din contribuţiile donatorilor să nu aibă aceleaşi condiţii pe care le au copiii dintr-o familie normală: o cameră curată, un mobilier nou, haine bune, mâncare bună şi, mai ales, sprijin în ce priveşte educaţia. Pentru a finaliza casa „Acoperământul Maicii DomnuluI” de la Săuleşti, părintele Sebastian spune că ar mai fi nevoie de 100.000 de lei. Dar misiunea nu se opreşte aici, ci abia începe. Bugetul lunar de funcţionare al căminului care va însemna „acasă” pentru 15 copii este de minimum 30.000 de lei. „Vreo 20.000 de lei sunt doar salariile angajaţilor, cu tot cu contribuţiile ce trebuiesc plătite la stat. Şi le plătim, niciodată nu ne-am ferit de asta. Am plătit orice autorizaţie, orice act, ca orice oameni normali. Apoi mai e hrana, mai sunt utilităţile. Ne dorim să avem măcar 80 la sută din buget asigurat de undeva. Centrul de la Săuleşti va fi sprijinit de Episcopie, de Primărie şi de statul român, dar tot va mai fi nevoie de donaţii”, spune părintele Sebastian.

Despre vise şi utopii

„Nimic nu e mai dureros decât să vezi lacrimile unui copil atunci când părinţii lui se ceartă, sau atunci când divorţează. Cel mai bine pentru copil este lângă părinţii lui. Copiii au nevoie de iubire. Şi pe cei pe care îi avem la Pui, să-i vedeţi cum numără secundele în care-l ţii în braţe pe unul dintre ei şi cer acelaşi timp în care să fie îmbrăţişaţi. În astfel de case ei nu trebuie să simtă că sunt copiii unui sistem, ci că sunt copiii cuiva. Asta încercăm noi să facem. Vrem să-i creştem până la momentul în care termină facultatea şi au un viitor. Până la momentul în care reuşesc să fie la casa lor. Nu vrem să-i abandonăm la 18 ani (cum face sistemul de stat, în România – n.red.) atunci când e mai important pentru ei să fie sprijiniţi pentru a deveni adulţi.

Pe de altă parte, visul meu este să nu mai fie nevoie de astfel de centre, iar fiecare copil să crească alături de mama şi tatăl său, dar asta e o utopie, din păcate”.

Cine donează

După atâţia ani în care „a umblat cu cerşitul”, cum el însuşi spune că face, părintele Sebastian a reuşit să facă şi o clasificare generală a persoanelor care donează: „În primul rând, donează familiile care nu au copii. Apoi sunt femeile care au făcut avorturi. Şi mai donează des familiile cărora le-au murit copii. Se mai întâmplă să te trezeşti pe şantier cu echipe de muncitori trimişi de patronul cutare, cu maşini cu materiale de construcţii, sau să te sune cineva din Târgu Mureş şi să-ţi spună «Părinte, am auzit de proiectul tău, donez 5000 de euro din profitul firmei pe anul ăsta». Mi s-a mai întâmplat ca o persoană care-şi strânsese 5.000 de lei ca să-şi repare dantura să vină şi să doneze toţi banii, ori cineva care a vândut o casă să vină cu 10 la sută din sumă. Ah, şi mai e o categorie de donatori: doctorii, ei donează sume destul de mari. Atunci când vezi că, de nicăieri, primeşti ajutor faci ce faci cu drag. Şi-mi aduc iarăşi aminte despre cum spunea părintele Arsenie Boca: «Cine pe aproapele său ajută, pe Dumnezeu îl împrumută. Şi Dumnezeu nu rămâne dator niciodată»”. Cei care doresc să ajute la finalizarea şi susţinerea centrului pentru copii de la Săuleşti o pot face donând sume (în lei) în contul Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Deva deschis la Raiffeisen Bank Deva – RO19RZBR 0000 0600 1792 9822.