CURSA INFERNALĂ A UNUI AUTOCAR PE DN 7. PASAGERII AU TRECUT PRIN MOMENTE DE SPAIMĂ

Aflat într-o coloană de maşini care circula pe Drumul Naţional 7, în zona localităţii Zam (judeţul Hunedoara), şoferul unui autocar s-a aventurat într-o depăşire neregulamentară care se putea transforma într-o tragedie.

Un şofer care circula din sens opus a reuşit să evite la timp impactul dintre autoturismul pe care îl conducea şi autocarul afla pe contrasens, în depăşirea unui autotractor care transporta autoturisme.

Bărbatul care circula regulamentar a frânat brusc pentru a-i da posibilitatea celui aflat la comanda autocarului să se replieze. Scenele au fost filmate de Lucian Ignat, cu ajutorul camerei de bord a maşinii.

Astfel de evenimente ar fi mai rare, potrivit şoferilor, dacă tronsonul de autostradă care „dublează” acest sector al DN 7, respectiv Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, ar fi fost dat în folosinţă. Cei 21 de kilometri ai autostrăzii urmau să fie inauguraţi în luna august, însă recepţia lucrărilor nu a mai fost realzatăde Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.