Primăria Deva a semnat contractul de execuție a lucrărilor de reabilitare a centrului istori al Devei, o investiție de peste 16 milioane de lei, finanțată cu fonduri europene, atrase de municipalitate.
Termenul de execuție a contractului este de 24 de luni (6 luni proiectare și 18 luni execuția lucrărilor). Există însă posibilitatea reducerii la jumătatate a termenelor din contract, susține primarul Florin Oancea.
Proiectul prevede ca spațiul cuprins între strada Avram Iancu și Bulevardul Iuliu Maniu, precum și Piața Unirii până la strada Lucian Blaga să fie pavat cu piatră naturală, să aibă amenajate zone verzi cu sistem de irigare, rigole pentru colectarea apelor pluviale, sistem de iluminat pietonal. Va fi amplasat mobilier urban ( bănci, coșuri de gunoi, jardiniere), dar şi un sistem de reducere a circulaţiei în zonă (vor fi montați piloni telescopici pentru blocat/deblocat accesul auto) și un sistem inteligent de parcare. În Piaţa Unirii se va redesena zona verde din scuarul existent, acordându-se atenţie arborilor protejaţi. Valoarea totală a contractului este 16.945.504,67 lei cu TVA (echivalent a aproape 3,5 milioane de euro), informează Primăria Deva.
Foto: Primăria Deva
0 comentarii