Hunedorean condamnat după ce și-a agresat și sechestrat fosta parteneră de viață

Judecătoria Deva l-a condamnat pe Andras Kokoras (56 de ani), din comuna Balşa, la trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru violenţă în familie şi lipsire de libertate în mod ilegal. Bărbatul, cu antecedente penale, se afla în arestul Penitenciarului Aiud din 21 mai 2020, după ce a fost reţinut pentru agresiuni împotriva concubinei sale, cauzându-i acesteia leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 30 zile de îngrijiri medicale.

Anchetatorii au stabilit că în seara de 10 mai, în timp ce Kokoras şi partenera sa de viaţă se aflau în locuinţa femeii, pe fondul unei crize de gelozie, bărbatul a început să o lovească, aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii în zona superioară a corpului şi în zona coastelor.

„La un moment dat inculpatul nu i-a mai aplicat victimei lovituri, însă pentru că aceasta a încercat să fugă pentru a solicita ajutor, inculpatul a imobilizat victima punând pe ea o plapumă care se afla pe pat lângă persoana vătămată, prinzându-i totodată mâinile, asigurându-se în acest fel că victima nu se va putea elibera. Deşi persoana vătămată i-a solicitat agresorului, în repetate rânduri să o elibereze, să nu o mai lovească, inculpatul nu i-a permis acesteia să se ridice din pat. Imobilizarea persoanei vătămate a durat aproximativ 4 ore, respectiv între 00 00 – 04 00 , timp în care inculpatul îi mai aplica victimei, din când în când, lovituri în zona feţei cu pumnii. Întrucât persoana vătămată se simţea rău, în jurul orei 4:00 inculpatul i-a permis acesteia să părăsească locuinţa pentru a solicita venirea ambulanţei, doar după ce persoana vătămată i-a promis că nu va anunţa autorităţile şi că va spune că nu a fost agresată, ci a căzut pe scări”, arătau anchetatorii.

După ce a fost eliberată de Kokoras, femeia l-a contactat telefonic pe fratele său, cerându-i acestuia să vină după ea, spunându-i că a căzut pe scări.

„La acel moment inculpatul a luat o sticlă cu erbicid şi una cu prenadez şi i-a spus persoanei vătămate că el merge şi se sinucide sau va face puşcărie. În scurt timp, la locuinţa victimei a sosit fratele acesteia, care a vrut să transporte victima la spital, însă întrucât starea persoanei vătămate se agrava simţitor aceasta din urmă a sunat la salvare, fiind ulterior preluată de un echipaj al ambulanţei şi transportată la Spitalul Municipal Hunedoara unde a fost internată până în data de 21 mai 2020. După ce a sunat la serviciul de ambulanţă, victima i-a relatat fratelui său cele ce s-au întâmplat cu adevărat”, arătau anchetatorii.

După ce victima a fost externată din spital, ea s-a deplasat la Serviciul Judeţean de Medicină Hunedoara, de unde a obţinut un certificat medico-legal, iar ulterior s-a prezentat la organele de poliţie şi a depus o plângere penală împotriva agresorului.

Fratele femeii a relatat că victima era în stare de şoc, plină de sânge şi vânătăi, şi i-a spus că se teme că acesta o va omorî. Magistraţii Judecătoriei Deva au emis şi un ordin de protecţie împotriva agresorului,

comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.