Viorel Lăban, adjunct al șefului Poliției municipiului Hunedoara, a fost internat în spital, după ce s-a infectat cu Covid-19, iar starea lui este gravă. Unii dintre colegii săi au transmis un apel către cei care pot dona plasmă sanguină, în ajutorul polițistului.
„Stimați colegi, doresc să vă rețin atenția cu privire la situația destul de gravă a sănătății colegului nostru, cms.șef Lăban Viorel Costel, care a fost diagnosticat pozitiv cu virusul SARS-Cov2 și este internat de săptămâna trecută la spitalul din Hunedoara. Starea de sănătate a acestuia nu s-a îmbunătățit până în prezent, ba din contră, acesta are nevoie de mască de oxigen, iar de ieri i s-a administrat și plasmă. Colegul nostru are nevoie de plasmă în continuare, motiv pentru care, rog pe această cale, pe cei care au grupa de sânge 01 cu RH negativ și au contactat virusul, dezvoltând anticorpi, să doneze plasmă (sânge) pentru el. Rog să transmiteți acest mesaj tuturor colegilor, poate sunt colegi ori cunosc alte persoane care au avut virusul și au această grupă de sânge și doresc să-l ajute pe Viorel. Îmi doresc din tot sufletul să îl pot ajuta cumva pe Viorel să depășească aceste momente grele și să se însănătoșească cât mai curând”, a fost mesajul transmis pe Facebook, de Robert Ștef, polițist din Hunedoara.
comentarii