Tribunalul Hunedoara a condamnat la pedeapsa penală de 100 zile amendă a câte 10 lei/zi un tânăr de 25 de ani, din Petroşani, pe care poliţiştii l-au prins în timp ce consuma cannabis. Un echipaj de poliţie a oprit în trafic, la un control de rutină pe raza judeţului Alba, maşina cu care se deplasa petroşeneanul, condusă de un apropiat de-al său.
„Organele de poliţie au efectuat un control al autoturismului, ocazie cu care au observat pe preşul aflat pe podeaua autoturismului aferent locului din faţă, din partea dreaptă, destinat pasagerului, o ţigară artizanală ce conţine masă vegetală de culoare galben-verzui, cu aspect specific genului cannabis, inculpatul declarând verbal că îi aparţine şi că a confecţionat-o amestecând tutun cu cannabis. Tot în acelaşi loc a mai fost identificat un alt fragment de ţigară artizanală cu conţinut vegetal de culoare galben-verzui, inculpatul declarând că este cannabis, că îi aparţine şi ar proveni dintr-o ţigară fumată anterior opririi în trafic. Ulterior, organele de poliţie au examinat interiorul autoturismului, interiorul portbagajului acestuia şi a spaţiului de sub capota motorului, nefiind găsite alte obiecte sau substanţe interzise de lege”, se arată în rechizitoriu.
Tânărul a recunoscut faptele aşa cum au fost prezentate în rechizitoriu şi a solicitat să fie judecat în baza probelor prezentate de procuror, în procedură simplificată.
comentarii