Doi tineri au pus în pericol circulaţia pe drumurile publice

La data de 17.09.2020, în jurul orei 23:30, un tânăr în vârstă de 27 de ani, din comuna Bretea Română, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 687C, la ieșirea din localitatea Tuștea, pe fondul unui conflict cu prietena sa (pasageră în autoturism), a pierdut controlul volanului și a lovit un copac.

În urma impactului nu au rezultat victime, iar conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,70 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

 

La data de 17.09.2020, în jurul orei 12.00, poliţiştii rutieri au oprit în trafic, pe strada Eroilor, din municipiul Orăștie, autoturismul fiind condus de un tânăr de 29 de ani,  din județul Brașov.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că autoturismul respectiv era radiat din circulaţie, iar plăcuțele de înmatriculare (emise de Olanda) au fost eliberate pentru un alt autoturism.

 

În ambele cauze, poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală.