Joi, 10 septembrie, s-au împlinit 148 de la moartea lui Avram Iancu (1824 – 1872), lider al românilor din timpul Revoluției din Transilvania anilor 1848 – 1849.
În anii mișcărilor revoluționare, tânărul Iancu a fost omul de care şi-au legat speranţele moții implicaţi în acţiunile politice şi în luptele de apărare a comunităţilor de români din Transilvania. Soarta celui supranumit Crăișorul Munților a fost tragică. La doar câțiva ani după încheierea Revoluției de la 1848 – 1849, Avram Iancu a dispărut din viața publică. O depresie profundă îl afectase, susțin unii istorici, iar boala de care suferea i-a grăbit sfârșitul, la doar 48 de ani.
Unul dintre ultimele gesturi prin care tânărul Avram Iancu a fost amintit în istorie a fost refuzul de a-l întâlni pe împăratul Franz Joseph I al Austriei, care a călătorit în vara anului 1872 în Transilvania. „Dar când împăratul onoră cu vizita sa districtul minelor, se întâmplă că Iancu se ţinu departe de serbările pentru întâmpinare, însoţite de însufleţirea poporului, într-un chip demonstrativ de nerecunoscut şi nici chiar prin stăruinţa unor persoane dinter cele mai influente nu a putut fi înduplecat să-şi schimbe atitudinea sa sau să-şi comunice măcar motiivele acesteia”, relata istoricul Nicolae Buta, în 1924.
Câteva luni mai târziu, Avram Iancu a fost arestat, apoi eliberat la scurt timp, însă după acest eveniment a ieșit definitiv din viața publică. „Mintea i se împăienjeni de durere, iar figura lui câştigă încetul cu încetul expresia dureroasă şi cruntă a eroilor distruşi de puterea covârşitoare a unei idei, pe care realităţile vremii o refuzaseră deocamdată”, îl descria istoricul Nicolae Buta. În momentele sale de luciditate Iancu spunea adesea: „Eu nu mai sunt Iancu, eu sunt umbra lui. Iancu e mort”. Istoricii susţin că în ultimii ani din viaţă Iancu, bolnav, prefera să rătăcească prin satele muntenilor din Apuseni, nedespărţit de fluierul cu care doinea.
La începutul anului 1872, starea de sănătate a lui s-a agravat. A fost internat în spitalul din Baia de Criş, judeţul Hunedoara, din cauza unei hemoragii şi a tuselor chinuitoare. Acolo şi-a petrecut ultimele săptămâni din viaţă. Avram Iancu a fost găsit mort în dimineaţa zilei de 10 septembrie 1872 pe prispa casei unui localnici din Baia de Criş, numit Lieber, un brutar din localitate, la care trăsese peste noapte. Asupra lui Avram Iancu au fost găsite asupra lui o năframă, un fluier din lemn de cireş şi o jalbă către împăratul austriac Franz Joseph, unsă şi mototolită, pe care nu a trimis-o niciodată destinatarului, susţin istoricii. În scrisoare, Avram Iancu îi cerea ajutor împăratului, plângându-se că a ajuns un om „frânt cu desăvârşire, într-o stare vrednică de a se numi mizeră”. Preotul a consemnat pe certificatul de deces numele celui decedat „Avram Iancu, eroul românilor”, vârsta de 48 de ani şi faptul că moartea a fost „firească”. Avram Iancu a fost înmormântat la Ţebea, în cimitirul ortodox în care se află şi Gorunul lui Horea.
comentarii