Constructorii care efectuează lucrările de reabilitare a Castelului Corvinilor, o investiție finanțată din fonduri europene, și-au mutat șantierul la Turnul Ne Boisa, unul dintre cele mai spectaculoase monumente din ansamblul medieval.
„S-a început curățarea Turnului Ne bojsa, lucrare din cadrul proiectului de restaurare finanțat din fonduri europene, în valoare totală de 21.884.908,73 lei, ce vizează Castelul Corvinilor. Având rolul de a apăra latura vestică a Castelului Corvinilor, turnul propriu-zis, înalt de 15 m, este alcătuit din 5 niveluri de apărare, prevăzute cu deschideri pentru arme de foc. Legătura cu castelul este asigurată prin intermediul unei galerii suspendate, lungă de peste 33 m și lată de 2,4 m, galerie ce se sprijină pe 9 stâlpi masivi, realizați din calcar dolomitic și plasați la o distanță de 4 m unul de celălalt. Înaltă de 15 metri, galeria păstrează în capătul dinspre castel podul mobil ce putea fi ridicat în ambele direcții, în funcție de necesități”, a informat Muzeul Castelului Corvinilor.
Turnul medieval care se distinge în ansamblul monumentului istoric este pustiu şi nu poate fi vizitat decât parţial, dar situaţia lui se va schimba odată cu finalizarea lucrărilor de restaurare a Castelului Corvinilor. În prezent, pardoseala originală din cărămidă este deteriorată, prezintă fisuri structurale în pereţi, elemente de ancoraj lipsă, scara din lemn este degradată, tavanele din lemn sunt deteriorate, iar ancadramentele din piatră şi elementele şarpantei prezintă degradări. Lucrările vizează restaurarea pardoselii originale din cărămidă, desfacerea şi înlocuirea treptelor de acces din lemn, desfacerea tencuielilor existente, aplicarea unor tencuieli repirante pe bază de var şi zugrăvirea cu soluţii pe bază de var, montarea unor tâmplării de lemn la uşă şi ferestre, restaurarea ancadramentului de piatră al uşii, înlocuirea instalaţiilor electrice, lucări de consolidare, de montarea a unor flrilaje la golurile existente, înlocuirea scării şi a tavanului vechi de lemn. Galeria suspendată Ne Boisa şi calea de aces vor fi, de asemenea, restaurate şi consolidate.
Foto: Muzeul Castelului Corvinilor.
comentarii