UN VAS DE BĂUT, CE A APARȚINUT MEMBRILOR COMUNITĂȚII SĂSEȘTI DIN ORĂȘTIE, EXPONATUL LUNII LA MUZEUL DIN DEVA

Vizitatorii care, luna aceasta, trec pragul Muzeului Civilizației Dacice și Romane (MCDR) din municipiul Deva, pot admira o nouă piesă deosebită, prezentată în cadrul tradiționalei acțiuni, intitulată „Exponatul lunii”. Este vorba despre un vas de băut „Cănceu”, ce a aparținut membrilor comunității săsești din Orăștie.

Exponatul lunii noiembrie provine din colecţia Secției de Etnografie și Artă Populară din Orăștie, a Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva. „Exponatul de față este un vas de băut, de mici dimensiuni (20 x 5 cm), piriform, cu gura rotundă, cu toarta laterală aplicată. Piesa este modelată la roată și decorată prin zgrafitare. Prezintă un decor floral (central vasul este decorat cu o lalea, simbol al mândriei, ospitalității, puterii și bucuriei) și fitomorf plasat pe burta vasului în partea opusă torții aplicate. Sub toartă este inscripționat anul 1794, iar dedesubtul acestuia este acea linie continuă șerpuită care mai apare și pe alte piese ceramice produse la Saschiz, și care ar putea fi semnătura meșterului olar. Este angobat cu humă albă și pe interior”, explică specialiștii de la muzeul din Deva.
Pe parcursul celor peste 67 ani de existență a Muzeului de Etnografie și Artă Populară din Orăștie, Secție a Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva, în patrimoniul acestuia au intrat pe lângă piesele populare românești și piese de port, textile decorative precum și ceramică săsească. O vechime mult mai mare decât piesele de port popular săsesc, o au vasele ceramice de tip Saschiz, denumite după localitatea Saschiz – județul Mureș, unde a fost documentat cel mai vechi centru de olari (secolul al XVII-lea). „După tehnica de realizare, colorit, ornamentică presupunem că a fost realizată în renumitul centru de olari de la Saschiz, prezentând elementele specifice acestui tip de ceramică: culoarea albastru cobalt, motivele decorative din repertoriul acestui atelier și desigur tehnica zgraffito. Această tehnică practicată de breasla olarilor din Saschiz, presupune aplicarea unui strat de glazură pe obiectul de lut, iar după uscare este desenat, prin scrijelire modelul dorit. Având dovada existenței sașilor atât în Orăștie cât și a păturii țărănești în satele din jur putem trage concluzia că populația săsească a trăit încă din cele mai vechi timpuri alături de români și maghiari fapt care a dus la influențarea modului acestora de viață, obiceiurilor, a portului, ornamenticii tradiționale săsești”, menţionează muzeograful Daniela Cristina Șendroiu și Maria Iustina Bogdan, conservator la Secția de Etnografie și Artă Populară Orăștie, a Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.


Piesa poate fi admirată, în spaţiul special amenajat şi dedicat proiectului „Exponatul Lunii”, din holul Castelului Magna Curia, pe tot parcursul lunii noiembrie 2019, de marţi până duminică, între orele 09:00 și 17:00.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.