(P)Există speranță după AVC: cum arată viața pacienților într-un cămin de bătrâni?

AVC nu reprezintă doar inițialele accidentului vascular cerebral, ci și una dintre cele mai mari frici ale persoanelor în vârstă și rudelor lor. La acest sentiment permanent de teamă contribuie atât efectele pe care boala le poate avea asupra organismului uman, din punct de vedere fizic și psihic, cât și faptul că un AVC se instalează fulgerător și de multe ori fără alte simptome.

Prevenția este întotdeauna mai bună decât tratamentul, însă trebuie să fim pregătiți și pentru scenariul în care această boala se instalează. Rapiditatea este un factor cheie în situația dată și, pentru că mereu este bine să rămânem optimiști, vom pleca de la prezumția că seniorul din familia dumneavoastră va ajunge în timp util la spital și va fi stabilizat.

Chiar dacă, din punct de vedere fizic, vârstnicul nu va mai putea pentru o perioadă să facă toate lucrurile dinainte de AVC, cea mai mare provocare va fi, de departe, să își ridice moralul. Dintr-o dată, în doar o fracțiune de secundă, viața i se va fi schimbat profund, iar tendința este aceea de a abandona lupta și de a cădea într-o lungă depresie.

Aici interveniți dumneavoastră, familia, care îi puteți propune soluția salvatoare: internarea într-un camin de batrani. După cum veți vedea în continuare, acolo seniorul va avea parte de asistență și sprijin non stop, 24 de ore din 24 și 7 zile din 7, pentru a obține cele mai bune rezultate posibile în urma recuperării.

Înainte, însă, de a trece în revistă planul de îngrijire AVC, vă supunem atenției o idee: în cazul în care seniorul se va întoarce în același loc ca înainte, frustrarea va crește cu fiecare mișcare și acțiune pe care anterior o putea face, iar acum nu.

Nu va mai putea să se spele singur pe dinți, cana de ceai îi va cădea din mână și va trebui întotdeauna să se sprijine atunci când se deplasează, fie pe dumneavoastră, fie pe mobilierul care se poate mișca sau sparge. În schimb, dacă va fi mutat de îndată într-un cămin de bătrâni, atenția lui se va muta în altă parte: nu se va mai gândi că trebuie să se adapteze vieții „după AVC”, ci vieții într-un azil, iar acest lucru îi poate salva sănătatea psihică!

 

Cum sunt tratați pacienții cu AVC într-un cămin de bătrâni?

Un cămin de bătrâni profesionist are pus la punct un plan de îngrijire foarte strict pentru pacienții cu AVC. Acesta include identificarea nevoilor seniorului; stabilirea diagnosticului (simptomele asociate accidentului vascular cerebral, spre exemplu deficitul motor/senzorial, comunicarea ineficientă/refuzul de a comunica etc); stabilirea obiectivelor seniorului și intervențiile personalului.

Practic, se vor creiona pașii necesari pentru îmbunătățirea calității vieții, de la asistenta medicală de specialitate și exerciții de recuperare până la reintegrarea socială și creșterea moralului.

Pe lângă atenția dedicată, seniorul cu AVC va beneficia de toate celelalte facilități oferite  pacienților din respectivul cămin de bătrâni: personal medical la dispoziție non stop (medic, asistente, infirmiere); 3 mese pe zi, proaspete, sănătoase și personalizate; camere echipate modern; servicii de spălătorie, uscătorie, călcătorie; mijloace facile și moderne de comunicare cu familia; consiliere medicală, psihologică, socială, duhovnicească; numeroase activități adaptate de petrecere a timpului liber.