ANI GREI DE ÎNCHISOARE PENTRU UN RECIDIVIST DIN PETRILA

Tribunalul Hunedoara l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Romică Marian Cărăgin (27 de ani), un recidivist acuzat de uciderea unui bărbat din Petrila, și la plata a 20.000 de lei, daune morale și materiale, familiei victimei. Sentința nu este definitivă, putând fi contestată cu apel.

În urma unui conflict spontan produs în 1 februarie pe o stradă din Petrila, Cărăgin l-a lovit pe Marian Briceag cu pumnul și cu palmele, iar bărbatul agresat s-a prăbușit pe bordura ce delimitează spațiul verde, lovindu-se la cap. Din această cauză, a murit trei săptămâni mai târziu, în spital. Incindentul a avut loc după ce, cu o seară înainte, agresorul a împrumutat cheia locuinței sale unui tânăr care fusese dat afară din casă de mama sa. Tânărul însă și-a adus mai mulți prieteni în garsonieră, printre care și pe Marian Briceag, au băut și au provocat dezordine. A doua zi, Cărăgin le-a cerut socoteală acestora și l-a lovit cu pumnul și cu palmele pe Briceag. Acesta s-a dezechilibrat și a căzut pe spate pe asfaltul. Agresorul a plecat apoi de la locul faptei, lăsându-și victima în stare de inconștiență.

Apropiații Lui Briceag l-au ridicat și l-au așezat pe bancheta din spate a autoturismului său, lâsându-l acolo. Câteva ore mai târziu, iubita bărbatului, văzând că acesta nu a ajuns acasă și nici nu răspunde la telefon, a plecat să-l caute prin oraș. L-a găsit zăcând în mașină, culcat pe spate, însă a crezut că este beat și doarme, a închis ușa și a revenit peste două ore. Abia atunci a observat că acestuia îi curge sânge din ureche și a sunat la 112. După trei săptămâni petrecute într-un spital din Timișoara, timp în care nu și-a mai revenit în urma traumatismelor craniene suferite, bărbatul a decedat.

Inițial, Marian Cărăgin a recunoscut faptele, însă după moartea victimei sale a susținut că aceasta ar fi putut fi ucisă de alte persoane, după plecarea sa de la locul faptei.

comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.