O petrecere neautorizată, la care au participat zeci de oameni, a „zguduit”, duminică seara, cartierul Micro 5 din Hunedoara, iar muzica dată la maximum a răsunat și în celelalte sectoare ale municipiului. Petrecerea de pe strada Rândunicii a început după ce o boxă imensă a fost adusă afară, în fața scării blocului, iar manelele și dedicațiile au început să curgă, neîntrerupt până aproape de miezul nopții. În fața blocului, oamenii au adus mese, pe care au așezat mâncarea și băutura.
Unii dintre ei au transmis în direct (Live) pe Facebook cheful din zona Școlii nr. 11 și au arătat că nu se tem de polițiștii „pe care îi așteptau” la petrecere. În cele din urmă, în jurul orei 11:30, un echipaj de poliție a ajuns la fața locului. „În cursul nopții trecute, ca urmare a sesizării primite prin intermediul numărul de urgență 112, la fața locului (cartierul Micro 5 din Hunedoara) s-au deplasat mai multe echipaje de poliție din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara, care au legitimat șapte persoane ce participau la o petrecere neautorizată.
În urma intervenției polițiștilor, petrecerea s-a încheiat, iar persoane identificate urmează a fi sancționate contravențional, în baza Legii 61 / 1991 și a legii 55 / 2020. Totodată, polițiștii analizează imaginile difuzate în spațiul public (prin intermediul unei rețele sociale), în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și a luării de măsuri legale față de acestea”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.
comentarii