În noaptea de sâmbătă, salvamontiștii au fost chemați în ajutorul unui cioban rănit de un urs, în Retezatul Mic.
„Salvamont Hunedoara, echipa Uricani din cadrul Formației Valea Jiului, a intervenit în urma unui apel prin 112 în vederea acordării primului ajutor unui cioban care a fost mușcat de urs în zona stânei din Soarbele. Bărbatului i-a fost acordat primul ajutor medical, a fost preluat de salvamontiști și predat echipajului SMURD”, a informat Serviciul Public Salvamont – Hunedoara.
comentarii