În cursul nopții de 27/28.07.2020, în jurul orei 00:40, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată cu privire la faptul că un tânăr a fost agresat de mai multe persoane, pe bulevardul Nicolae Bălcescu, din municipiul Deva (în spatele unui magazin).
Din primele verificări, poliţiştii au stabilit că persoana vătămată este un tânăr în vârstă de 20 de ani, care a fost amenințat și lovit, după care a fost deposedat de telefonul mobil pe care îl avea asupra sa. Bănuiţi de comitere faptei sunt trei tineri: unul în vârstă de 24 de ani, din localitatea Certeju de Sus, unul în vârstă de 19 ani, din localitatea Dobra şi minoră de 14 ani, din localitatea Boholt.
În cauză, poliţiştii Biroului Investigații Criminale Deva au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată şi au luat măsura preventivă a reținerii, pe o durată de 24 ore, față de cei doi tineri (în vârstă de 24 şi de 19 ani).
Cei doi au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Hunedoara, urmând a fi prezentaţi magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, în vederea luării măsurilor legale.
Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă să vă luaţi măsuri de precauţie, mai ales când circulaţi noaptea, pe străzi pustii sau neiluminate.
Nu afişaţi în mod ostentativ bijuterii sau alte bunuri de valoare, telefoane mobile ori sume mari de bani. Dacă observaţi că sunteţi urmăriţi, nu ezitaţi să cereţi ajutor trecătorilor de pe stradă. Este important să vă păstraţi calmul. Neintrând în panică, veţi putea sesiza cu multă claritate intenţiile agresorului, posibilităţile de apărare sau de acţiune pentru a scăpa din zona de influenţă a acestuia. Dacă sunteţi victima unei agresiuni, încercaţi să reţineţi multe semnalmente ale autorului şi anunţaţi de îndată poliţia; sporiţi, astfel, şansele de identificare, prindere şi pedepsire ale agresorului.
Leave a Reply