Municipiul Deva revine puternic în circuitul automobilistic național. În curând,mai exact pe 21 și 22 august, Deva va găzdui, în premieră, etapa de debut a Campionatului Național de Super Rally din acest an, competiție al cărei promotor este celebrul Mihai Leu.
Deva a găzduit, de-a lungul timpului, competiții importante de automobilism. Erau organizate în orașul de la poalele Cetății etape naționale, dar și competiții internaționale, precum Raliul Dunării – Dacia, însă, în ultimii ani, acestea au dispărut.
Mihai Leu este promotorul evenimentului
Din acest an, însă, Deva revine puternic pe harta competițiilor naționale de automobilism, urmând a fi gazda etapei de debut a Campionatului Național de Super Rallly, competiție al cărei promotor este celebrul Mihai Leu. La competiție, care se va desfășura conform normelor sanitare în vigoare, vor participa un număr limitat de mașini, dar motoarele, cu cilindree mare, vor fi turate la maxim. “Va fi o cursă din Campionatul Național de Super Rally. Este un campionat mai nou, dar care atrage cel mai mult public. Acum, normal, va trebui să respectîm toate regulile sanitare ăn vigoare. Vor fi piloți foarte buni și mașini de circa 1.000 de cai putere. Vor fi și monoposturi, adică mașini gen Formula 1. Cred că pentru toți va fi o cursă frumoasă. Sper, totuși, ca până la etapă să se mai schimbe puțin condițiile sanitare și să se permit accesul publicului. Sunt convins că, în aceste condiții, vor fi extreme de mulți spectator. Noi am limitat numărul de participanți la 36. Întâi vor fi calificările, iar în finală se vor califica 12 mașini”, a declarat Mihai Leu, promotorul evenimentului.
“Trofeul să rămînă acasă ”
Etapa de debut a Campionatului Național de Super Rally va fi organizată în parteneriat cu Primăria Deva, iar reprezentanții municipalității din reședința de județ, pe lângă asigurarea condițiilor de securitate, speră ca trofeul acordat învingătorului să fie decernat chiar lui Mihai Leu. „Noi ne bucurăm că Mihai Leu, un om care a demonstrate toată viața că este un campion, atât în ringul de box, cât și la volan, care este și campionul sufletelor noastre, vine acum acasă și sunt sigur că va avea parte de foarte mulți suporteri. Sper să nu fie o presiune în plus pe Mihai și să reușească să câștige și să păstreze trofeul la Deva, acasă, pentru că noi dorim foarte mult ca el să se impună. În rest, vom forma un grup de lucru care să asigure condiții de siguranță și o organizare impecabilă a competiției, sigur cu respectarea măsurilor de distanțare, dacă vor mai fi în vigoare la momentul desfășurării raliului. Cu siguranță, însă, ne vom bucura de o competiție adevărată, pentru că suntem într-un oraș al campionilor”, a afirmat Adrian David, administrator public al municipiului Deva.
Pe 21 și 22 august
Competiția, care se va desfășura pe 21 și 22 august, este un nou pas în ce privește intrarea Devei pe harta turismului sportiv, lucru recunoscut și de primarul Florin Oancea, care este încântat de colaborarea cu Mihai Leu pe acest palier.”Încep să se materializeze eforturile noastre, care nu sunt de ieri, de azi. Acest concept de turism sportive l-am gândit în urmă cu aproximativ un an și jumătate. Am mers și mai departe și, împreună cu Mihai Leu, am gândit acest concept ca Deva să fie, alături de alte orașe mari din țară, ca gazdă de etapă de campionat national de Super Rally. Mihai este promotorul acestui concept și sunt convins că acesta va avea un viitor frumos. Acum este vorba doar despre etapa din acest an, dar cu siguranță în 2021, 2022 și în viitor acest fenomen se va dezvolta, pentru că sunt muți iubiori ai sportului cu motor, din Deva, din județul Hunedoara, dar și din zonele limitrofe. Din discuțiile pe care le-am avut cu prieteni care sunt stabiliți, de mulți ani, în București, Timșoara sau Cluj, am înțeles că ei au primit cu bucurie această veste a organizării ralilului la noi și mi-au spus că vor fi prezenți la competiția din 21 și 22 august”, a spus Florin Oancea, primarul municipiului Deva. Mihai Leu, originar din Hunedoara, a fost primul campion mondial la box profesionist al României. După abandonarea pugilismului, din cauza unei accidentări, Mihai Leu a trecut la automobilism, obținând, și în această ramură sportivă, numeroase trofee, fiind multiplu campion național de raliuri.
Leave a Reply