O FEMEIE DIN HUNEDOARA A UCIS UN CAP AL MAFIEI ITALIENE

Cristina Elena Toma, o româncă originară din Hunedoara, este acuzată că şi-a ucis soţul, pe Giuseppe Nirta, un cunoscut traficant de droguri italian şi cap al reţelei mafiote `Ndrangheta. Iniţial, ea a fost suspectată că ar fi fost complice la crimă, însă ulterior anchetatorii au schimbat capătul de acuzare, informează adevarul.ro.

Giuseppe Nirta se afla în evidenţele poliţiei din două ţări, Italia şi Spania, ca fiind unul dintre liderii clanului mafiot ‘Ndrangheta. Nirta a fost ucis pe 9 iunie 2017, iar prima dată moarte sa a fost pusă pe seama altui clan rival. La acest caz au lucrat împreună poliţiştii spanioli de la Guardia Civil din Aguilas, alături de carabinierii italieni şi Direcţia anti-mafie din Torino.

 

Decesul lui Nirta a fost înregistrat în casa sa din Aosta, în provincia spaniolă Aguilas. Din informaţiile anchetatorilor, se pare că în momentul morţii s-ar fi aflat în maşină alături de soţia sa, Cristina Elena Toma, notează cotidianul italian Aosta Cronaca. Nirta a fost împuşcat şi înjunghiat, după ce a ajuns în garaj cu maşina, iar românca le-a declarat anchetatorilor că au fost atacaţi de un bărbat necunoscut, mascat, care a deschis focul asupra lor. Românca a mai povestit că a reuşit să fugă şi să se ascundă, după care a sunat un prieten comun şi a alertat poliţia spaniolă.

FOTO: Mafiotul Giuseppe Nirta şi Cristina Elena Toma pe vremea când erau un cuplu fericit. FOTO: Aosta Cronaca

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.