Comitetul Local pentru Situații de Urgență a adoptat un plan de măsuri pentru unitățile de învățământ și instituțiile publice, pentru organizarea activității și pentru stabilirea unor măsuri de prevenire și combatere a infectării cu SARS-CoV-2. Având în vedere faptul că în perioada următoare se vor organiza cursuri de pregătire pentru elevii din clasele a VIII-a și a XII-a care susțin examene la terminarea anului școlar, vor fi luate măsuri speciale.
Primăria municipiului Hunedoara a alocat suma de 170.100 lei pentru a dota școlile din oraș cu materialele necesare desfășurării pregătirii și a examenelor în condiții de siguranță atât pentru profesori, cât și pentru elevi.
Accesul trebuie să fie organizat astfel încât să se asigure o suprafață minimă de 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță minimă de doi metri între oricare două persoane apropiate. Nu va fi permis accesul persoanelor a căror temperatură corporală, măsurată la intrarea în incintă, depășește 37,3°C. La intrarea în unitatea de învățământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic şi a elevilor va fi măsurată temperatura de către cadrul medical care va asigura asistența medicală pe întreaga durată a desfășurării activităților Se vor asigura dezinfectarea suprafețelor expuse și măsura distanțării fizice.
Conducerile unităților și instituțiilor de învățământ informează direcțiile de sănătate județene despre depistarea unor cazuri suspecte de infecție la elevi sau personalul din cadrul unităților de învățământ și desemnează o persoană cu atribuții în menținerea legăturii permanente cu direcția de sănătate publică județeană.
Participarea elevilor la activitățile de pregătire va fi decisă de părinții acestora după evaluarea încadrării în grupele de risc a elevilor sau membrilor familiilor acestora. Parcursul prin curtea școlii până la intrarea în unitatea de învățământ se va realiza pe un traseu bine delimitat și semnalizat, respectând normele de distanțare fizică. Elevii vor fi însoțiți de către cadrul didactic de la accesul în unitatea de învățământ până în sala de clasă și apoi, după finalizarea activităților, vor fi conduși până la ieșire.
La intrarea în unitatea de învățământ vor fi asigurate materiale și echipamente de protecție: covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini etc. Există permanent săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate ori de câte ori este necesar. În toate spațiile în care se vor desfășura activități cu elevii vor fi afișate mesaje de informare cu privire la normele igienico-sanitare și de prevenire a infectării cu SARS-CoV-2. Elevii, personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic vor purta mască de protecție pe durata activităților și își vor igieniza regulat mâinile cu substanțe dezinfectante sau cu săpun.
În perioada 2-12 iunie 2020, durata activităților petrecute de elevi în sălile de clasă nu va fi mai mare de 3 ore pentru elevii de liceu și de 2 ore pentru elevii de gimnaziu.
Primăria Hunedoara
Leave a Reply