Majoritatea românilor evită raportarea la Biroul de Credit de frica de a nu mai putea face vreodată vreun credit. Cu toate acestea, toți cei care și-au amânat plata ratelor în pandemie se află acum în vizorul instituției.
Așa ceva nu ar fi trebuit să se întâmple și nu a fost în niciun moment clar că asta va fi consecința deciziei autorităților. Din păcate, trebuia să ne așteptăm că amânarea plății ratelor la bancă din cauza Covid-19 va fi venit la pachet cu consecințe nu foarte evidente.
Toții românii care și-au amânat plata ratelor bancare, în conformitate cu prevederile ordonanței guvernamentale de acum câteva luni, vor fi raportați la Biroul de Credit. Partea bună este că atât bâncile, cât și instituția afirmată că acestă procedură nu va avea efecte negative asupra clienților. Partea proastă este că numele tău va fi în vizorul Biroului de Credit.
Biroul de Credit a anunţat cum se vor înregistra informaţiile referitoare la creditele acordate persoanelor fizice cărora li se acceptă, de către bănci, cererea de suspendare a obligaţiilor la plata ratelor scadente, conform Ordonanţei 37/2020. Asta deşi nici în ordonanţa pentru amânarea ratelor, nici în normele de aplicare nu se menţionează nimic cu privire la raportarea la Biroul de Credit.
Creditele care rate a căror plata a fost amânată vor figura în baza de date a Biroului de Credit cu mențiunea ”Suspendare la plată”. Ulterior, în fiecare lună pe perioada suspendării la plată, banca va transmite la fiecare scadență informația referitoare la faptul că rata și valoarea achitată de client sunt zero.
Biroul de Credit încearcă să asigure românii că nu vor avea de suferit după acest proces. Scorul de credit nu va fi afectat de comentariul „Suspendare la plată”, transmite Biroul de Credit, explicând că acesta nu influenţează algoritmul de calcul. „Suspendarea la plată este o informaţie care face parte din categoria «Date referitoare la evenimente care apar în perioada de derulare a produsului de tip credit», prelucrată în Sistemul Biroului de Credit în baza interesului legitim, conform prevederilor Regulamentului General privind Protecţia Datelor”, arată instituţia.
Sursa:www.playtech.ro
Leave a Reply