Miercuri, un localnic în vârstă de 52 de ani s-a prezentat la sediul Poliţiei Deva pentru a reclama că în urmă că două zile a fost înşelat cu peste 40.000 de lei. Bărbatul a relatat că un necunoscut l-a indus în eroare şi i-a vândut un lingou confecţionat din metal comun, despre care a afirmat că este din aur şi că îl vinde la un preţ rezonabil, de 80 de lei pe gram.
Victima înşelăciunii le-a adus la cunoştinţă poliţiştilor că, în urma unei înţelegeri telefonice, bărbatul necunoscut s-a oferit să îi mai vândă un alt „lingou din aur”.
„Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Deva, în cursul zilei de ieri, au realizat o acţiune de prindere în flagrant, pe o stradă din municipiul Deva, a unui tânăr de 26 ani, din municipiul Sebeş. Asupra acestuia din urmă au fost găsite două lingouri din metal comun, similare cu cel cumpărat de partea vătămată, în data de 4 mai 2020. Tânărul a fost reţinut pe o durată de 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la înşelăciune. Acesta a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Deva, urmând să fie prezentat magistraţilor în vederea luării măsurilor legale”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celui în cauză şi a posibililor săi complici.
Leave a Reply