În data de 06.05.2020, la sediul Poliției Municipiului Deva s-a prezentat un bărbat în vârstă de 52 de ani, care a sesizat faptul că, la data de 04.05.2020, un bărbat pe care nu îl cunoaște, l-a indus în eroare și i-a vândut un lingou confecționat din metal comun, despre care a afirmat că este din aur, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 40.100 lei (fapta a fost comisă pe raza municipiului Deva, preţul tranzacţiei fiind unul convenabil: de 80 lei/g).
Partea vătămată le-a adus la cunoștință poliţiştilor că, în urma unei înțelegeri telefonice, bărbatul necunoscut s-a oferit să îi mai vândă un alt „lingou din aur”.
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Deva, în cursul zilei de ieri, au realizat o acţiune de prindere în flagrant, pe o stradă din municipiul Deva, a unui tânăr de 26 ani, din municipiul Sebeș. Asupra acestuia din urmă au fost găsite două lingouri din metal comun, similare cu cel cumpărat de partea vătămată, în data de 04.05.2020.
Tânărul a fost reținut pe o durată de 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune. Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând să fie prezentat magistraţilor în vederea luării măsurilor legale.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celui în cauză şi a posibililor săi complici.
Leave a Reply