DUPĂ PAȘTE SE REIAU LUCRĂRILE LA DRUMUL DIN PARÂNG

În urma întâlnirii care s-a desfășurat luni, la sediul Consiliului Județean Hunedoara, la care au participat atât reprezentanții administrației județene, cât și cei ai SC STRABAG SA, dirigintele de șantier, s-a luat decizia reînceperii lucrărilor de modernizare a DJ 709F Cabana Rusu – Masivul Parâng.

Astfel, pe data de 21 aprilie 2020, va fi emis ordinul de începere a lucrărilor, urmând ca acestea să se desfășoare în același ritm alert impus de administrația județeană și respectat de constructor.

Angajamentul constructorului este că execuția lucrărilor va fi finalizată la mijlocul acestei veri, cu cel puțin trei luni înainte de termenul stabilit prin contract.

Sectorul care va fi modernizat are o lungime de 3,725 km. Lățimea părții carosabile este de 4 m. În cadrul proiectului se vor realiza: 4.525 ml de rigole betonate, 23 de podețe, 2.211 ml de ziduri de sprijin din beton și ciment, 1.249 ml de ziduri de sprijin din gabioane, 2.562 ml de parapete de siguranță.

Proiectul de modernizare a DJ 709F spre masivul Parâng, pe tronsonul cuprins între km 6+600 -km 10+352 este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2 (PNDL2), finanțare obținută de CJ Hunedoara, iar valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 20 de milioane de lei.

Consiliul Județean Hunedoara

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.