MEMBRII CLUBURILOR LIONS ȘI LEO-LIONS DEVA AU DONAT ZECI DE VIZIERE MEDICILOR DE FAMILIE, SPITALELOR DIN VALEA JIULUI ȘI ANGAJAȚILOR DGASPC


Membrii Cluburilor Lions Deva Sarmizegetusa și Leo-Lions Deva Decebal și-au pus forțele la un loc și întind o mână de ajutor, în vreme de pandemie. Acești oameni de bine au confecționat 150 de viziere care vor ajunge la medici de familie și în spitale din județul Hunedoara. De asemenea, 75 de viziere au fost distribuite și angajaților Direcției Județene pentru Asistență Socială şi Protecția Copilului Hunedoara. Ieri, au ajuns ȋn spitalele din Valea Jiului şi la medicii de familie, 150 de viziere confecţionate de membrii celor două cluburi de voluntariat. Munca unui „leu” nu se termină niciodată, mereu existând noi probleme în societate, oameni care au nevoie de ajutor, animale neajutorate, copii care cerşesc iubire. Întotdeauna va fi ceva pentru care membrii Lions să-şi dedice timpul, energia şi pasiunea. Când faci voluntariat, începi să vezi lumea cu alţi ochi – vezi problemele din jurul tău, lipsurile şi supărările celor din jur, iar mintea ta începe să caute soluţii pentru a aduce o pată de culoare şi un zâmbet în jurul lor.

„Acolo unde este nevoie, este un Leu! Astăzi (miercuri-n.red.), membrii Cluburilor Lions Deva Sarmizegetusa şi Leo-Lions Deva Decebal au donat primele 150 de viziere confecţionate de membrii celor două cluburi de voluntariat, spitalelor şi medicilor de familie din judeţul Hunedoara.

Mulţumim domnului dr. Grigore CRIȘAN – preşedintele Colegiului Medicilor Hunedoara, pentru sprijinul acordat acestui proiect! Odată cu creșterea numărului de persoane infectate cu COVID-19, sectorul medical trece prin momente foarte dificile, unele spitale din judeţul nostru ajungând la epuizarea stocurilor de echipamente de protecție. Tocmai de aceea considerăm că această inițiativă, în cadrul proiectului Apeleză! Un Leu te protejează! este foarte bună și s-ar putea ca aceste viziere confecţionate de membrii Lions şi voluntarii Lions, desi nu sunt omologate, să fie foarte utile în acest moment. Multumim voluntarilor Lions, Leo-Lions si tuturor membrilir comunitatii care sprijină proiectul nostru! Apeleză! Un Leu te protejează!”, au precizat reprezentanții celor două cluburi.

ATENȚIE! Vizierele nu sunt sterile, necesită dezinfectare înainte de purtare; Se recomandă purtarea vizierei de către o singură persoană; Vizierele nu reprezintă un instrument medical și nu oferă garanția neinfectării cu virusul COVID-19.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.