COMUNICAT DE PRESĂ – REȚETA PNL: CUM SĂ PIERZI MILIARDE DE LEI

Pe 21 octombrie, Ludovic Orban a cerut primarilor „să uite de Fondul de Dezvoltare şi Investiţii (FDI) pentru că nu există nicio raţiune pentru a dezvolta un astfel de program de finanţare”.

Vorbim de 500 de proiecte cu o valoare totală de 6 miliarde de lei, iar selecţia acestora ar fi urmat să continue până la atingerea pragului de 10 miliarde lei, în acest an. Practic, dacă Ludovic Orban va întrerupe acest program, comunitățile locale vor pierde investiții de miliarde de lei.

FDI are două avantaje majore care nu sunt în PNDL:

Primul este acela că oferă posibilitatea comunităților mici, cu resurse financiare puține, să acceseze finanțarea pentru investiții la nivel local. Astfel, spre deosebire de PNDL, în cazul FDI, autoritatea locală poate solicita un avans de 15% din valoarea finanțării.

Al doilea avantaj major îl reprezintă faptul că prin FDI se pot finanța lucrări din alte proiecte rămase neexecutate din lipsă de finanțare.

Programele derulate prin FDI nu au ţinut cont de culoarea politică a primarilor, aplicându-se principiul primul venit, primul servit, existând chiar obiecții din partea unor primari PSD, că omologii lor de la PNL au primit mai mulți bani prin acest program.

Prin urmare, anunțul lui Ludovic Orban lovește în plin primarii PNL, care au primit deja un avans pentru investițiile derulate, ce riscă astfel să fie întrerupte sau care au depus proiecte în acest program.

 

Comandat de Partidul Social Democrat

CUI mandatar 31190008

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.