25.000 DE EURO, DONAȚIE DE LA SEWS-R DEVA, PENTRU SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DEVA


Compania SEWS-R Deva a donat suma de 25.000 de euro Spitalului Județean de Urgență Deva, pentru achiziționarea de aparatură medicală, atât de necesară în această perioadă. Managerul SJU Deva a declarat că este nevoie de aparatură, echipamente de protecție, dar și medicamente.

„Mai multe firme au făcut donații către Spitalul Județean de Urgență Deva, nu am lista lor acum, dar printre ele știu sigur că SEWS-R Deva, care a donat 25.000 de euro. Acești bani îi vom utiliza pentru achiziția a două ventilatoare mecanice, pentru secția de Terapie Intensivă. Am semnat contractul cu această companie și urmează să le luăm pe achiziție. Acum, cei de la Achiziții se ocupă de aceste lucruri, dar și de cumpărarea de echipamente de protecție și medicamentele necesare.

Celelalte firme nu vor încă să le dăm numele, dar ne cumpără un aparat PCR, nu este Real Time PCR, dar permite testări ce depistează infecțiile cu SARS-CoV-2. Primăria Deva ne ajută cu banii pentru un aparat PCR Real Time, pentru că avem foarte multe cazuri în județ, iar aceste cazuri trebuie testate rapid. Ministerul Sănătății a spune că suntem pe lista de prioritate. Avem și suportul Consiliului Județean Hunedoara, care ne-a acordat acel procent de 10 la sută, cofinanțare pentru achiziția unui aparat PCR Real Time”, a declarat Daniela Roșca, managerul SJU Deva.

 

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.