MANAGERII SPITALELOR DIN JUDEȚUL HUNEDOARA, LA ÎNTÂLNIRE CU REPREZENTANȚII CJ. NOI MĂSURI PENTRU SUSȚINEREA LUPTEI CU COVID-19


Managerii spitalelor din județul Hunedoara s-au întâlnit cu conducerea Consiliului Județean Hunedoara, joi dimineața. Aceștia au avut discuții cu privire la problemele cu care se confruntă unitățile medicale în contextul luptei împotriva extinderii pandemiei COVID-19.

La întâlnire au participat președintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora, administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă, coordonatorul unităților medicale din județ, Claudiu Antal, managerul Spitalului Județean de Urgență din Deva, Daniela Roșca, managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie din Geoagiu, Letiția Mirela Pleșa-Popescu și managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie din Brad, Marcel Iosif Cârjea.

Principala problemă cu care se confruntă unitățile medicale este lipsa echipamentelor de protecție pentru personalul medical. În ciuda eforturilor făcute de manageri, echipamentele nu au ajuns la spitale, producătorii și furnizorii de materiale fiind suprasolicitați. „Nu se pune problema financiară, bani există, comenzile au fost lansate, dar echipamentele nu sunt disponibile pe piață. Este vorba despre măști de protecție și combinezoane pentru personalul medical – care este cel mai expus în această perioadă”, a declarat Costel Avram.

Bani pentru achiziționarea de aparatură medicală și echipamente de protecție

Ca măsură de siguranță, conducerea Consiliului Județean Hunedoara analizează ca, în prima ședință ordinară care va avea loc marți, 31 martie, să fie alocate sume suplimentare pentru achiziția de echipamente de protecție, dar și de medicamente.     „În regim de urgență, vom regândi anumite alocări și vom direcționa sumele necesare către Spitalul Județean de Urgență din Deva, convinși fiind că nimic nu poate fi pus mai presus de sănătate”, a declarat Mircea Bobora.

De asemenea, în urma unei analize, conducerea SJU Deva va solicita Primăriei Municipiului Deva schimbarea destinației sumelor de bani alocate unității medicale. Astfel, având în vedere evoluția cazurilor de infecție cu COVID-19, conducerea SJU Deva apreciază că, în acest moment, este mult mai utilă dotarea cu ventilatoare destinate pacienților cu insuficiență respiratorie.

Pentru aparatul Real Time PCR, necesar în diagnosticarea cazurilor de infecții cu COVID-19, a cărui achiziție va fi cofinanțată de CJ Hunedoara, banii au fost alocați de Ministerul Sănătății și urmează procedura achiziției.

Vă reamintim că Mircea Bobora, Costel Avram și Vasilică Potecă au fost izolați la domiciliile lor, dar și în Prefectură, după ce au fost suspecți de infectare cu virusul COVID-19. Din fericire, rezultatul analizelor, care a venit după mai bine de o săptămână de la recoltarea probelor, a fost negativ pentru toți trei.

 

Toate instituțiile redirecționează acum bani pentru spitale, lucru de apreciat, însă problema este că cei din „prima linie” nu au de unde să își achiziționeze (în totalitate) echipamentele de protecție sau aparatura medicală, necesară în această perioadă. Este o problemă la nivel global și toate spitalele au nevoie de aceste echipamente medicale. Mai mult, unele firme, companii, chiar și persoane fizice au donat sume importante de bani în încercarea de a ajuta sistemul medical, în această „luptă” cu virusul COVID-19.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.