322 total views
, 67 views today
Prioritate la farmacii și în supermarketuri pentru hunedorenii cu vârsta de sau peste 65 de ani. În intervalul orar 11:00 -13:00, doar aceștia mai pot face cumpărături în marile magazine și în farmaciile din județ. Decizia a fost luată de Prefectura Hunedoara și a intrat în vigoare de ieri.
O adresă emisă, în acest sens, de prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă, a fost comunicată magazinelor din județ, Kaufland, Auchan, Lidl, Profi, Carrefour și Penny, precum și farmaciilor.
„Având în vedere prevederile art. 2 a Ordonanței Militare nr. 3/2020 din 24 martie 2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 unde se stipulează: Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11:00 -13:00, pentru a oferi un suport efectiv acestor persoane și a maximiza eficiența acestei măsuri, vă informăm că aveți obligația ca, începând cu data de 25.03.2020, în intervalul orar precizat mai sus să fie deservite numai persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani. Această informație va fi afișată, în fiecare magazin de pe raza județului Hunedoara, la loc vizibil, printr-un ANUNȚ. În acest sens, persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani vor prezenta declarația pe propria răspundere, completată în prealabil”, se arată în decizia semnată de prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă, și afișată la intrarea într-un centru comercial.
Măsura luată a stârnit și controverse în mediul online, însă, în opinia celor mai mulți dintre cetățeni este una de bun simț având în vedere faptul că persoanele cu vârsta de peste 65 ani au, în această perioadă, doar două ore la dispoziție pe zi pentru a-și face cumpărături.
Articol preluat de pe servuspress.ro
Leave a Reply