Potrivit unei decizii a prefectului judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, începând cu data de 25 martie 2020, în farmaciile de pe raza judeţului, în intervalul orar 11.00 – 13.00, vor fi servite NUMAI persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani.
Aceste persoane trebuie să prezinte farmacistului declaraţia pe propria răspundere, completată în prealabil.
Măsura luată de Instituția Prefectului – Județul Hunedoara a fost transmisă Casei judeţene de Asigurări de Sănătate şi Colegiului Farmaciştilor din judeţul Hunedoara, iar în fiecare farmacie va trebui afişat la loc vizibil un anunţ referitor la această prioritizare.
Hotărârea a fost luată pentru a oferi un sprijin efectiv persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, având în vedere că, potrivit Ordonanţei Militare nr. 3 din 24 martie 2020, circulaţia persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinţei/gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11.00-13.00.
Leave a Reply