Peste 100 de mineri de la minele Uricani și Paroșeni, din cadrul Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ), protestează în continuare în subteran, acolo unde s-au autoblocat, de luni. Principalele motive pentru care ortacii au recurs la acest gest sunt lipsa unui act normativ care să le asigure protecția socială după ce vor ieși din sistem și faptul că o parte dintre ei ar trebui să fie angajați în cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH), lucru ce era până ieri o incertitudine.
Aproape 100 de mineri de la exploatările de cărbune Uricani și Paroșeni au declanşat, luni, un protest spontan şi s-au autoblocat în subteran, ameninţând că vor intra în greva foamei. Din păcate doi dintre mineri a avut nevoie și de îngrijiri medicale. Unul a ieșit din subteran, și-a luat tratamentul necesar și s-a întors alături de colegii săi. Celălalt miner a fost transportat cu o ambulanță SMURD la spital, unde a rămas internat. Practic, incertitudinea zilei de mâine și nesiguranța i-au determinat pe ortaci să recurgă la acest gest. În curând cele două mine vor fi închise, iar angajații nu știu ce se va întâmpla cu ei. Oamenii solicită prelungirea Ordonanţei 36, care le garanta plăţi compensatorii şi vechime în muncă pentru doi ani, pentru cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare în acest interval de timp, precum şi angajarea la minele din cadrul CEH pentru cei care nu se pot pensiona încă.
„La Mina Paroşeni sunt 60 de oameni care protestează în subteran, iar alţi 42 au coborât în Mina Uricani şi protestează acolo. Minerii sunt pur și simplu disperaţi pentru că cele două mine se vor închide definitiv, iar 300 dintre angajaţi urmează să fie disponibilizaţi, în condiţiile în care Ordonanţa 36, care asigura plăţi compensatorii şi vechime în muncă pentru doi ani, nu a fost prelungită de Guvern. În luna august a fost discutat un asemenea act normativ, dar a primit aviz negativ de la Ministerul de Finanţe, iar de atunci nu s-a mai făcut nimic. Este o situație extrem de delicată, iar oamenii sunt disperați”, a declarat Laszlo Domokos, preşedintele Sindicatului „Huila”.
Dialog social la Prefectura Hunedoara. 60 de mineri vor fi angajați la CEH
Ieri, la sediul Prefecturii Județului Hunedoara a avut loc o ședință a Comisiei de Dialog Social, la care au participat și o delegaţie a sindicaliştilor şi reprezentanţi ai administraţiei SNIMVJ. „Am expus toate problemele în ședință. Discuția s-a finalizat printr-o minută în care sunt trecute două puncte. Primul punct clarifică situația celor 60 de mineri care vor fi angajați la CEH, în urma interviurilor care au avut loc săptămâna trecută. Este stipulat clar ca acești oameni, începând cu data de 1 noiembrie să fie angajați aici. În cursul zilei de astăzi (ieri-marți 29 octombrie-n.red.) ne vor trimite cei de la CEH lista nominală cu cei care au fost selectați în urma acelor interviuri. Un lucru benefic este că acești mineri vor fi angajați pe o perioadă nedeterminată, pentru că aceasta era una din temerile oamenilor, care auziseră că vor fi angajați pe perioadă determinată. Astfel, pericolul iminent de insolvență i-a cam speriat, că vor fi primii care vor fi dați afară. Al doilea punct a fost despre Ordonanța 36, cea care face referire la vechimea în muncă. Instituția Prefectului nu are pârghii să rezolve această problemă. Guvernul este cel care trebuie să facă ceva în acest sens. Astfel că, la punctul doi am solicitat o deplasare în Valea Jiului a unui reprezentant al Ministerului Energiei și unul al Ministerului Muncii. Poate se găsește o soluție și să vină să discute cu minerii la fața locului”, a precizat Laszlo Domokos.
Liderul sindical a mai precizat că, cel mai probabil, minerii nu vor renunța la protest.
Vă reamintim că minele Paroşeni şi Uricani au intrat, de la sfârşitul lunii decembrie a anului 2017, în program de închidere şi ecologizare. În anii 2018 şi 2019 aici s-au efectuat lucrări de punere în siguranţă a zăcămintelor de cărbune şi de drenaj al apei din galerii. Din anul 2020 ar trebui oprită staţia principală de ventilatoare şi să se treacă la închiderea rampelor puţurilor şi a legăturilor subteranului cu suprafaţa.
Articol preluat de pe servuspress.ro
Leave a Reply