CÂND TREBUIE ECHIPATĂ MAȘINA DE IARNĂ ȘI CE AMENZI RISCĂ ȘOFERII

Șoferii care circulă pe drumuri cu zăpadă, gheață sau polei trebuie să aibă montate la mașină anvelope de iarnă, este mesajul transmis de polițiștii rutieri hunedoreni. Cei care circulă cu autovehiculele fără astfel de anvelope, pe asemenea drumuri, riscă amenzi de până la 2.900 de lei. Șoferii nu sunt neapărat obligați să aibă mașinile echipate cu anvelope de iarnă începând cu data de 1 noiembrie, ci doar dacă aleg să conducă pe drumurile publice „cu probleme”.

„Legea cauciucurilor de iarnă” a intrat în vigoare în 2011, iar toți cei circula pe drumuri publice acoperite de zăpadă, gheață sau polei sunt obligați să aibă anvelope de iarnă. Chiar dacă drumul este uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului, de aceea, nu conduceți, chiar și pe distanţe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă. Acestea pot fi ușor identificate, datorită prezenței, pe laterale, a literelor M și S, sub forma: „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai cu inscripţia ,,all seasons”. „Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, nefăcând referire la o anumită perioadă a anului. Astfel, este sancţionată conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, comisar Bogdan Nițu.

Amenzi usturătoare

Amenda pentru lipsa anvelopelor adecvate anotimpului este prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni, de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 1.305 şi 2.900 de lei. În cazul reținerii certificatului de înmatriculare, polițiștii eliberează o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație. Asta înseamnă că mașina „împricinată” nu va putea circula în trafic. Talonul va fi restituit proprietarului în baza dovezii că aceșta și-a echipat corespunzător mașina cu anvelope de iarnă. În plus, un alt motiv pentru care anvelopele de iarnă sunt necesare este și acela că, în caz de accident, anumite companii de asigurări aleg să nu plătesacă despăgubiri pentru mașinile neechipate cu cauciucuri de iarnă.

Pentru anvelope, iarna începe la 7 grade Celsius

Potrivit specialiștilor, pe timp de iarnă, condiţiile de rulare sunt speciale. Pentru anvelope, iarna începe la 7 grade Celsius. La temperaturi inferioare, anvelopele de vară se întăresc şi performanţele lor se reduc. La temperaturi mai mici de 7 grade, anvelopele de iarnă oferă mai multă siguranţă şi reduc distanţele de frânare în comparaţie cu anvelopele de vară, pe toate tipurile de carosabil.

Aveți grijă la falsuri, când achiziționați anvelope!

Orice șofer trebuie să fie atent la falsurile de pe piață, atunci cât achizițiionează anvelope. „Specialiștii” în astfel de practici realizează unele abţibilduri din cauciucuri vulcanizabile la cald, care imită simbolurile originale. Astfel că, este extrem de important locul de unde se achiziționează aceste bunuri. Recomandate sunt magazinele de specialitate și mai puțin comenzile online pe site-uri obscure. În plus, la achiziționarea din centrele specializate în vânzarea anvelopelor, se asigură şi montajul acestora, de cele mai multe ori, gratuit. În plus, clientul are posibilitatea să beneficieze de garanţia produselor. În ce privește prețul, în cazul unor anvelope noi, este mai piperat, în funcție de dimensiuni. Astfel că, pentru anvelopele ce au dimensiunile 185/65/R15 prețul variază de la 170 la 300 de lei pe bucată, în timp ce pentru un pneu cu dimensiunile 205/50/R16 suma este cuprinsă între 190 și 500 de lei pentru o bucată.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.