Bărbat din Deva prins de polițiști după ce a folosit ”metoda îmbrățișării” pentru a fura portofelul altui bărbat

În data de 24.07.2019, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de un bărbat în vârstă de ani 79 ani, din Hunedoara, cu privire la faptul că în data de 23.07.2019, în timp ce se deplasa către domiciliu, a fost abordat de un bărbat pe care nu îl cunoştea şi care, prin “metoda îmbrățișării”, i-a sustras portofelul în care avea suma de 2.000 lei şi un card bancar.
Cu ajutorul cardului sustras (şi folosind PIN-ul aferent, pe care partea vătămată îl ţinea în portofel, scris pe un bilet), bărbatul a retras, fără drept, din contul persoanei vătămate, peste 8.600 de lei.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit că prezumtivul autor al acestor fapte este un bărbat în vârstă de 41 ani, din municipiul Deva.
Bărbatul a restituit integral prejudiciul cauzat persoanei vătămate, astfel că răspunderea penală a fost înlăturată pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prin retragerea plângerii formulate pentru această faptă.
În cauză, poliţiştii vor continua cercetările în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic.