Trei bărbaţi au fost reţinuţi şi alţi trei au primit măsura arestului la domiciliu, în urma unei acţiuni a poliţiştilor din cadrul Poliției Municipiului Brad.
În data de 17.03.2020, poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Brad, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale Hunedoara, au efectuat 5 percheziții domiciliare și pus în executare 7 mandate de aducere, emise pe numele unor persoane faţă de care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori, furt de arbori (şi complicitate la comiterea acestor infracţiuni), gestiune frauduloasă, amenințare, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și falsificarea de instrumente oficiale
„În urma investigațiilor efectuate în cauză, poliţiştii au stabilit că, din data de 14.01.2020 şi până în prezent, atât din pădurea unei persoane vătămate din municipiul Brad, cât și din pădurea aparţinând Ocolului Silvic Brad, cei în cauză au tăiat fără drept și au sustras peste 1.390 de arbori (material lemnos pe care ulterior l-au folosit în gospodăria proprie sau l-au comercializat către diferite persoane de pe raza municipiului Brad și a comunelor arondate).
Poliţiştii au mai stabilit că pădurarul care avea în gestiune fondul forestier din care au fost comise faptele, ar fi primit diferite sume de bani, în schimbul acoperirii infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
În urma administrării probatoriului, faţă de trei dintre bărbaţi (cu vârste cuprinse între 32 şi 41 de ani, printre care se numără şi pădurarul) a fost luată măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 zile, iar față de alţi trei (cu vârste între 21 şi 60 de ani) a fost luată măsura reținerii preventive, pe o perioadă de 24 de ore. Aceştia din urmă urmează a fi prezentaţi magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad, în vederea luării unor măsuri preventive.
Poliţiştii au ridicat pentru cercetări, de la domiciliile color vizaţi de anchetă, 47,2 mc de material lemnos de diferite esențe, dar şi alte mijloace materiale de probă necesare soluţionării cauzei (motoferăstraie, unelte folosite la exploatarea materialului lemnos), cinci autovehicule, diferite sume de bani în lei şi euro, peste 900 de litri de motorină şi 4.700 de țigarete de diferite mărci, fără timbru fiscal.
Sursa foto: arhivă
Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro
Leave a Reply