Salvăm zootehnia, hrănim România! Cinci decizii care îi pot ajuta pe toți crescătorii de animale, aici, acum!

Editorial publicat pe AgroInteligenta de Vlad Macovei – 18 martie 2020
Dacă vom pierde veriga de mijloc, între cultura mare și procesare, și mai departe către retail și consumator, adică zootehnia, vom pierde războiul pentru asigurarea securității alimentare a poporului român. Crescătorii de animale se află în stare de urgență, problemele sunt grele și multe, iar autoritățile ar trebui să realizeze, complet și rapid, un lucru esențial pentru a trece cu bine prin criza mondianlă a pandemiei COVID-19. Și anume, cât de important este, pentru această țară, să trimitem lapte și carne din producția internă spre industria alimentară ca materie primă, și spre consumator prin intermediul supermarketurilor.

Am spus că sectorul vegetal are nevoie de un consens de acțiune, o coalizare și solidarizare a fermierilor, a companiilor de agribusiness, a întregii administrații centrale și locale. Miza: Fiecare hectar să fie lucrat, însămânțat, tratat, fertilizat, irigat (unde se poate) și mai apoi recoltat. Despre demersul meu, puteți citi AICI.

Astăzi este rândul să vorbim despre crescătorii de animale și despre cum pot fi aceștia sprijiniți. Zootehnia este un element-cheie în combaterea efectelor crizei COVID-19, din punct de vedere economic.

1. Relansarea programelor de reproducție la porc și pasăre. Proces rapid legislativ: La porc legea este la promulgare, la pasăre trebuie votată. Este esențial să ne asigurăm cât mai mulți purcei și pui de o zi din producția internă, dacă schimburile intracomunitare se vor desfășura mai anevoios, riscăm să rămânem cu fermele de porci (câte mai sunt) sau de pui complet goale. Pericolul este major! Deja am informații că partenerii externi ai fermelor românești au început să reducă livrările de purcei pentru îngrășare sau acolo unde livrează prețul a ajuns și la 120 de euro pentru un animal. Cu ce mai rămâne crescătorul român după ce hrănește și îngrijește porcul și îl livrează la abator cu 170 de euro. Cu praful de pe tobă, cu asta rămâne!

2. Instituirea unor reguli clare, simple și unitare pentru crescătorii de animale cu privire la modul în care își pot desfășura activitatea dacă intră în carantină/izolare voluntară. ANSVSA a mișcat lucrurile aici dar încă sunt zone neacoperite, spun crescătorii, mai ales în partea de carantină, dacă este depistat un caz pozitiv COVID-19 într-o fermă. Fac un apel către președintele ANSVSA, Robert Chioveanu, să facă o videoconferință, de sectoare de activitate, cu principalii fermieri din zootehnie și cu liderii asociațiilor de profil, în care să se comunice deschis și transparent. Agrointeligența-AGROINTEL.RO va mediatiza integral și va susține un asemenea demers.

3. Implicarea Ministerului Agriculturii, în parteneriat cu asociațiile de profil, în asigurarea aprovizionării cu materie primă a FNC sau a fermierilor care își produc singuri nutrețul. Asigurarea și monitorizarea stocurilor de hrană a animalelor, pe toate speciile, 24 de ore din 24. Comunicare continuă cu fermierii și depozitarii din vegetal pentru a interveni acolo unde este nevoie.

4. Includerea fermierilor din zootehnie în toate schemele de sprijin pe care statul le va aplica mediului privat pentru susținerea producției, a veniturilor și a locurilor de muncă.

5. Acordarea de către ANSVSA a dreptului ca oierii să facă sacrificări în fermă pentru perioada Paștelui. Verificarea respectării de către ciobani a tuturor normelor sanitar-veterinare posibil de aplicat în fermă.

Îi invit pe crescătorii de animale, pe liderii din mediul asociativ, pe experți în zootehnie să contribuie la completarea acestor priorități de grad zero pentru sectorul lor de activitate. În următorul editorial voi vorbi despre ce este de făcut, din punctul meu de vedere, pentru ca industria alimentară să nu intre în colaps. Despre necesitatea unui Pact Național pentru Securitatea Alimentară, puteți citi AICI.

Sursă:

Articol preluat de pe glasul-hd.ro