CEH îşi cere iarăşi insolvenţa

Consiliul de Administraţie al Complexului Energetic Hunedoara a decis ieri să formuleze o nouă cerere de intrare în insolvenţă a societăţii amintite, după ce mai mulţi creditori au reuşit să obţină în instanţă executarea silită a conturilor acesteia.

În disputele sale cu creditorii din ultimii ani (timp în care s-a mai aflat de câteva ori în insolvenţă, situaţie din care a fost scos tot prin decizii ale judecătorilor, nicidecum după vreo miraculoasă revenire de ordin economic) Complexul Energetic Hunedoara şi-a limitat oarecum riscurile obţinând, în noiembrie 2016, în instanţă, suspendarea provizorie a procedurilor de executare silită. Practic, creditorii nu-şi mai puteau încasa sumele pe care le aveau de încasat.

În vara acestui an, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul ANAF, alături de alţi creditori au cerut în instanţă ridicarea suspendării executării silite. Iniţial, pe fond, la Tribunalul Hunedoara solicitările au fost respinse de instanţă. Creditorii au avut însă câştig de cauză la Curtea de Apel Alba Iulia, instanţă care s-a pronunţat săptămâna trecută, pe 23 octombrie, decizia fiind definitivă.

„În condiţiile în care creditorii au câştigat procesul prin care solicitau suspendarea executării silite a conturilor noastre, avându-se în vedere situaţia economică a Complexului, intrarea în insolvenţă este singura soluţie. Normal, însoţită de un plan de redresare economică. Totul a plecat de la acel ajutor de stat considerat apoi nejustificat, de 60 de milioane de euro, pentru instalaţia de desulfurare de la Termocentrala Paroşeni. Cel mai mare creditor al nostru este ANAF. Apoi mai sunt CFR Marfă, Societatea Naţională de Închideri Mine şi alte entităţi economice”, a declarat directorul general al CEH, Samuel Dioane. Complexul Energetic Hunedoara are datorii de aproximativ 3 miliarde de lei.

googletag.cmd.push(function() { googletag.display(‘div-gpt-ad-1536585829504-0’); });

Tags

Articol preluat de pe glasul-hd.ro