Președintele Klaus Iohannis a decis să decreteze starea de urgență în România, începând de luni, pentru a permite alocarea de resurse suplimentare în lupta împotriva răspândirii coronavirusului.
„Această stare de urgență va face posibilă alocarea de noi resurse importante pentru gestionarea crizei. În acest fel, Guvernul va avea posibilitatea să aloce mai mulți bani domeniului sănătății, mai mulți bani pentru medicamente și pentru aparatura medicală absolut necesară. Această situație va permite să se realizeze achiziții într-un timp foarte scurt, cu proceduri simplificate, punând astfel la dispoziția Guvernului toate instrumentele necesare pentru a gestiona în modul cel mai eficient criza generată de coronavirus. Dragi români, avem nevoie de voi să respectați îndrumările și indicațiile autorităților. Împreună, și numai împreună, vom reuși să trecem cu bine și peste această criză!”, a declarat şeful statului.
Ce este starea de urgență?
ℹ️ Potrivit Constituției, preşedintele României instituie starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
ℹ️ Pe durata stării de urgență, gestionarea măsurilor dispuse revine Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, sub conducerea nemijlocită a ministrului administrației și internelor și în coordonarea primului-ministru.
ℹ️Pentru aplicarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, precum și a măsurilor prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau a stării de urgență, autoritățile militare, precum și celelalte autorități publice prevăzute la art. 7 alin. (1) au următoarele atribuții și răspunderi:
➡️ Pe timpul stării de urgență, autorităţile militare şi civile au dreptul, potrivit legislației în vigoare:
➡️ Să limiteze sau să interzică circulația vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între anumite ore și să elibereze, în cazuri justificate, permise de liberă circulație;
➡️ Să efectueze percheziții oriunde și oricând este nevoie;
➡️ Să efectueze razii;
➡️ Să exercite în mod exclusiv dreptul de a autoriza desfășurarea adunărilor publice, a manifestațiilor sau marșurilor;
➡️ Să efectueze controale asupra unor persoane sau locuri, când acestea se impun;
➡️ Să dispună închiderea temporară a unor stații de distribuire a carburanților, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice;
➡️ Să dispună raționalizarea alimentelor și a altor produse de strictă necesitate;
➡️ Să interzică circulația rutieră, feroviară, maritimă, fluvială și aeriană pe diferite rute;
➡️ Să închidă frontiera de stat, în întregime sau în zona în care a fost instituită starea de urgență, intensificarea controlului la punctele de trecere a frontierei care rămân deschise, precum și supravegherea frontierei pe toată lungimea sa.
Articol preluat de pe servuspress.ro
Leave a Reply