Consiliul Judeţean Hunedoara a anunţat ieri că a fost emis ordinul de începere a lucrărilor pentru proiectul în valoare de 36,4 de milioane de lei care vizează modernizarea şoselei dintre Hunedoara şi Călan (mai precis, de la ieşirea din Hunedoara până la intersecţia cu DN 66). CJ a mai anunţat o dată începerea lucrărilor, în aprilie, anul acesta. Doar că… n-a fost să fie.
În primăvara acestui an CJ Hunedoara anunţa că vor începe lucrările de modernizare la DJ 687 Hunedoara – Călan. Încă de pe atunci proiectul era în întârziere cu aproape un an faţă de estimările iniţiale, dat fiind faptul că vorbim despre un proiect depus spre evaluare la ADR Vest, pentru obţinerea de cofinanţare europeană în 2016 – 2017.
Probleme cu proprietăţile
Până la urmă s-a semnat contractul de finanţare cu ADR Vest, în octombrie 2018. Peste iarnă ar fi trebuit să se efectueze proiectul tehnic, iar din primăvara acestui an să înceapă lucrările efective. În spaţiul public au „transpirat” apoi neînţelegeri între reprezentanţi ai CJ Hunedoara şi asocierea de firme care a câştigat contractul de execuţie provocate de nepredarea la termen a mai multor documente importante.
Se pare însă că impasul a fost depăşit, iar motivul invocat pentru întârziere este cel al „modificării unor limite de proprietate”. Aşa se face că a fost nevoie de o nouă autorizaţie de construire şi, implicit, de un nou ordin de începere a lucrărilor. „ Documentația tehnică pentru emiterea autorizației de construire care modifică autorizația de construire nr. 48/10.04.2019, precum și proiectul tehnic revizuit (ca urmare a modificării limitelor de proprietate și a încadrării lucrărilor în aceste limite), au fost predate de Asocierea SC Proactiv – SC Drupo SRL- SC Sercotrans SRL la data de 21 octombrie 2019”, se arată în comunicatul Consiliului Judeţean.
Contactat de „Glasul Hunedoarei”, preşedintele CJ, Mircea Bobora a adăugat: „Au fost mai multe neconcordanţe în ce priveşte limitele de proprietate ale terenurilor din zonă. S-a renunţat la o serie de lucrări, s-au făcut modificări la proiectul tehnic şi s-a emis o nou ordin de începere a lucrărilor. Eu sunt aproape convins că, de data aceasta, nu vor mai fi probleme majore dar şi că firmele care se ocupă de lucrare se vor încadra în termenul contractual. În plus, există şi posibilitatea extinderii termenului de execuţie printr-un act adiţional (încheiat, mai întâi, de Consiliul Judeţean Hunedoara cu ADR Vest, pentru prelungirea perioadei de implementare a proiectului – n.red.)”.
Citeşte şi:
Drumul judeţean cu proiect ciuntit
googletag.cmd.push(function() { googletag.display(‘div-gpt-ad-1536585829504-0’); });
Leave a Reply