Centrul istoric al Devei, refăcut din fonduri europene

Primarul Devei, Florin Oancea, a semnat luni, la sediul ADR Vest din Timișoara, contractul de finanțare din fonduri europene a Proiectului ,,Amenajare zonă pietonală centrul istoric”. Valoarea totală a proiectului este de 4,5 milioane de euro.

Prin amenajarea zonei pietonale în centrul istoric al Devei, administrația locală are ca prioritate reducerea emisiilor de carbon în oraș. Proiectul prevede extinderea zonei pietonale, reducerea gradului de utilizare a autovehiculelor și eliminarea parcărilor neregulamentare în această zonă și restricționarea traficului rutier în centrul istoric.

Ce se va schimba în centrul istoric

Spațiul urban cuprins între Piața Unirii şi tronsonul din centrul istoric al Bulevardului 1 Decembrie 1918 este consacrat circulației pietonale şi carosabile, zone verzi şi amplasamente de monumente de for public.

Potrivit Primăriei Deva, pentru reducerea poluării şi punerea spaţiului în valoare, se va realiza un paviment general unitar pentru zonele preponderent pietonale, amenajări peisagistice ale spaţiilor verzi existente şi nou propuse, dotarea cu sistem de irigare a spaţiilor verzi amenajate, dotarea cu iluminat public adecvat și soluţionarea colectării apelor pluviale.  Se va  instala şi un sistem de reducere a circulaţiei în zona centrală pentru eliminarea traficului excedentar în perimetrul proiectului. În Piaţa Unirii se va redesena zona verde din scuarul existent, acordându-se atenţie arborilor protejaţi.

Valoarea totală a proiectului este de 21,8 milioane de lei, finanțarea din fonduri europene fiind de 20,1 milioane lei. Perioada de implementare a proiectului este octombrie 2019 – iunie 2022, iar perioada de execuție a lucrărilor și recepția lor este de 18 luni.

Alte proiecte cu finanțare europeană

Primăria Deva va mai semna în perioada următoare încă trei contracte de finanţare din fonduri europene pentru proiecte care au fost acceptate la finanţare şi sunt în verificare finală la Ministerul Dezvoltării Regionale.

Cele trei proiecte sunt: “Regenerarea fizică, economică și socială a comunității marginalizate Zona Streiului și crearea unui centru de zi pentru servicii de asistență comunitară” – valoarea totală – 21,8 milioane de lei; „Reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea infrastructurii educaționale preșcolare la Grădinița cu Program Normal nr. 2, Deva, Aleea Salcâmilor” – 2.9 milioane de lei; „Reabilitarea și echiparea infrastructurii educaționale a Colegiului Tehnic „Transilvania” din Municipiul Deva” – 6,3 milioane de lei.

 

googletag.cmd.push(function() { googletag.display(‘div-gpt-ad-1536585829504-0’); });

Tags

Articol preluat de pe glasul-hd.ro