COMUNICAT DE PRESĂ: VICEPRIMARUL DEVEI, OVIDIU MOȘ, DESPRE SITUAȚIA ACTUALĂ, ÎN CEEA CE PRIVEȘTE EVOLUȚIA VIRUSULUI COVID-19


Comunicat de presă: Viceprimarul Devei, Ovidiu Moș, despre situația actuală, în ceea ce privește evoluția virusului COVID-19În contextul actual, creat de către incidența tot mai crescută a cazurilor de coronavirus, suntem obligați, ca autorități publice locale, să furnizăm populației informații care să creeze în spațiul public percepția corectă asupra fenomenului cu care ne confruntăm. În acest sens, în calitate de viceprimar, îi îndemn pe toți cetățenii municipiului Deva să folosească doar surse de informare oficială, accesând site-urile Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății, Ministerului de Externe și să refuze în mod constant propagarea informațiilor din surse neautorizate.

Atitudinea calmă și responsabilă care ni se recomandă în aceste zile nu reprezintă altceva decât cea mai bună formă de a ține lucrurile într-o matcă firească, în care autoritățile sprijină cetățenii, iar aceștia din urmă creditează cu încredere, intervenția și profesionalismul celor dintâi. Trăim fără doar și poate o situație de criză din care se poate ieși doar printr-o abrdare matură și profesionistă. Trăim o perioadă care ne obligă la responsabilitatea unor atitudini care să nu îi expună pe ceilalți la un risc inutil, suntem în mijlocul unei situații care testează valori sociale, precum încrederea în autorități, solidaritatea și profesionalismul managementului public.

În ceea ce mă privește, ca viceprimar al municipiului Deva, înțeleg că avem obligația legală și morală să preîntâmpinăm prin educare și comunicare eficientă, crearea unei stări de fapt dominată de panică, care să zădărnicească eforturile unui mecanism sanitar pe care realitatea îl testează serios în aceste zile.

La nivelul atribuțiilor pe care mi le conferă legea, ca viceprimar, voi încerca să răspund cu celeritate cererilor cetățenilor care ni se adresează având convingerea că după trecerea acestei situații de criză, ne vom așeza la masă cu ceva mai puține orgolii personale sau de grup și vom discuta despre capacitatea autorităților de a face față unei astfel de situații, despre modul în care cetățenii se raportează la instituțiile care ar trebui să îî apere, despre calitatea unei vieți în condițiile limitării unor drepturi fundamentale, despre noi cei care avem obligația de a crea un context comunitar care să răspundă rapid și eficient unor astfel de situații.

Ovidiu Moș,

Viceprimar Deva

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.